MANFRED WEBER:  "Îl susţinem pe Cameron în reforma UE, dar nu dorim o Europă britanică''

Adina Lateş
Internaţional / 29 decembrie 2015

Aliaţii bavarezi ai cancelarului german Angela Merkel îl vor susţine pe premierul britanic David Cameron dacă vrea să abordeze punctele slabe ale Europei, dar nu doresc "o Europă britanică", a declarat liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), informează Reuters.

Londra urmează să organizeze până la sfârşitul lui 2017 un referendum privind rămânerea sau nu a Regatului Unit în componenţa Uniunii Europene (UE). După o reuniune cu Cameron la începutul acestei luni, liderii politici ai UE au convenit că trebuie să se ajungă la un compromis pentru a menţine Marea Britanie în blocul comunitar.

Cameron a afirmat că doreşte ca Marea Britanie să rămână în UE, dar a sugerat că ar putea face campanie pentru ieşirea ţării sale din UE, dacă nu va reuşi să obţină un acord care să reducă afluxul de imigranţi în UE, să amelioreze competitivitatea în afaceri, să returneze mai multă suveranitate Marii Britanii şi să protejeze băncile Londrei de discriminarea din partea zonei euro.

Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta) din Parlamentul European (PE), a declarat pentru FAZ că Uniunea Creştin-Socială (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Merkel, îl va susţine pe Cameron dacă doreşte să reformeze UE în punctele ei slabe, precum birocraţia şi lipsa de competitivitate.

"Vrem să-l ajutăm pe Cameron, dar nu dorim o Europă britanică, vrem o Europă mai bună", a declarat Weber, membru al CSU, în interviul său pentru FAZ, care precizează că David Cameron va participa la conferinţa CSU care va avea loc la începutul lui ianuarie.

În opinia lui Weber, Cameron consideră în primul rând UE ca fiind o piaţă comună, în timp ce CSU o vede şi ca pe o comunitate politică şi ''o poliţă de asigurare de viaţă în vremuri de globalizare", notează Reuters.

Potrivit lui Weber, dacă Londra obţine un astfel de acord, "nu trebuie să i se permită să pună frâne în continuare dacă alte ţări doresc să coopereze mai strâns", cum ar fi pe plan militar. "Dacă în cele din urmă ne vom alege cu o Europă mai slabă după realizarea reformelor care sunt discutate acum cu Marea Britanie, va fi dificil să găsim o cale comună cu Londra", a incheiat Weber.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb