Manifestaţii de susţinere a fostului preşedinte Mohamed Morsi în Egipt

F.A.
Internaţional / 25 octombrie 2013

Poliţia egipteană a folosit, astăzi, gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe susţinătorii preşedintelui demis, Mohamed Morsi, care manifestau la Alexandria şi Suez, relatează Reuters.

Manifestaţiile de susţinere a fostului preşedinte egiptean, ales din rândurile mişcării Frăţia Musulmană şi destituit pe data 3 iulie de armată, sunt organizate în fiecare zi de vineri, după marea rugăciune musulmană, informează sursa citată.

La Suez, aproximativ 4.000 de manifestanţi au ieşit pe străzi, în timp ce la Alexandria, circa o mie de protestatari, care scandau sloganuri împotriva armatei şi poliţiei, au blocat o şosea principală din oraş, transmite Reuters.

Poliţia a intervenit prin lansarea de grenade lacrimogeneşi a arestat două persoane. Confruntări între adversarii şi susţinătorii lui Morsi au fost înregistrate şi în cartierul Wardeyan din vestul oraşului, unde forţele de securitate au intervenit, de asemenea, pentru a dispersa mulţimea, precizează acceaşi sursă.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb