Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seară că se bucură de faptul că partidul pe care îl conduce este o "pepinieră bună" şi pentru celelalte partide, însă a susţinut că noul ministru al Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu face parte din "produsele high-class" ale PSD, transmite Agerpres.
"În continuare, avem o pepinieră destul de bună şi pentru celelalte partide. Sincer, nu este din produsele high-class ale PSD. Veţi vedea în următoarele luni prestaţia la Ministerul Finanţelor. Bine că am scăpat de domnul Cîţu de la Finanţe! Este portofoliul cel mai important după cel de prim-ministru. Va fi şi domnul Vîlceanu unul dintre mulţii miniştri ai acestui Cabinet. Şi îi luăm pe rând: domnul Oros, la Agricultură - zero, domnul Ghinea de la Fonduri, doamna Turcan de la Muncă. Aşa şi cu domnul Vîlceanu, că a fost pesedist, că a fost şeful tineretului social-democrat, marea problemă este că, în continuare, domnul Cîţu este prim-ministru al României", a spus Ciolacu, într-o emisiune la B1 TV.
Dan Vîlceanu şi-a început cariera politică la PSD, fiind preşedinte al Tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009, după care a trecut la PDL Gorj.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 08:25)
Pai ce produse high-class a dat PSD? Hrebenciuc? Nastase? Dancila? Mitrea? Andronescu? Olguța Vasilescu? Iordache? Serban Nicolae? Firea? Manda? Paul Stanescu? Cuc? Tudose? Grindeanu? Fifor?? Acestea ar fi modelele high-class? Cu asta vine PSD ca alternativa? Cu aceasta istorie? Cu aceste triste figuri si cu toate celelalte asemeni lor?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 08:44)
Prefer Olguta,Dancila Serban Nicolaie si restu decat panaramele care sunt acum la putere
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 08:51)
Normal. Prostii la prosti trag
1.3. Un neuron (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 10:32)
Tu tragi la bulai si turcan.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 12:19)
Sunt niste mascarici mai buni: grinda, tabla, ranga, bulai, barna, citu, ciocolos, turcan, anisie plus amantele bagate peste tot. Peste ei troneaza '6 case' penal cu dosar amanat care a convocat de 'urgenta; CSAT peste vreo 8 zile cand termina sa piarda vremea pe la mare.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2021, 13:12)
si bulangii la bulangii si nebunii la nebuni ,