MAREA BRITANIE: Negocierile comerciale cu UE sunt "într-o situaţie gravă", lipsa unui acord este foarte probabilă

J.P.
Internaţional / 18 decembrie 2020

Negocierile comerciale cu UE sunt "într-o situaţie gravă", lipsa unui acord este foarte probabilă

Biroul premierului britanic Boris Johnson a anunţat, joi, că negocierile comerciale cu Uniunea Europeană sunt "într-o situaţie "foarte gravă" şi că nu se va ajunge la un acord dacă blocul nu îşi va schimba substanţial poziţia, transmite Reuters, conform news.ro.

În timpul unei discuţii telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Johnson a spus că "timpul este foarte scurt, iar acum pare foarte improbabil că nu se va ajunge la un acord dacă poziţia UE nu se va schimba substanţial", a anunţat biroul acestuia într-un comunicat.

"Premierul a subliniat că negocierile sunt acum într-o situaţie gravă".

Johnson a afirmat că Marea Britanie a încercat că accepte solicitările "rezonabile" ale UE referitoare la asigurarea unor condiţii corecte pe piaţă, dar că, deşi distanţa s-a micşorat, există încă diferenţe fundamentale.

Acesta a mai spus că în privinţa pescuitului, un alt subiect dificil, Marea Britanie "nu poate accepta o situaţie în care să fie singura ţară suverană din lume care să nu îşi poată controla accesul în apele teritoriale o perioadă lungă de timp" şi nici cote care să îi afecteze industria pescuitului.

"Poziţia UE în acest domeniu este pur şi simplu nerezonabilă şi, dacă va fi un acord, este nevoie de o schimbare semnificativă", potrivit comunicatului.

"Primul ministru a reiterat că a mai rămas puţin timp. Acesta a spus că, dacă nu va putea fi încheiat un acord, Marea Britanie şi UE se vor despărţi prietene, iar Marea Britanie va efectua tranzacţii cu UE în termeni similari celor cu Australia".

Australia nu are un acord comercial de liber-schimb cu UE, iar majoritatea relaţiilor comerciale au loc în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb