Marea coaliţie germană CDU-SPD, ameninţată de Bremen

A.L.
Internaţional / 26 mai 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Alegeri în oraşul-land Bremen, în paralel cu alegerile europene în Germania, riscă să reprezinte o înfrângere usturătoare a Partidului Social Democrat (SPD) şi să accelereze dezintegrarea coaliţiei pe care social-democraţii o formează la Berlin cu Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel, relatează Reuters.

Sondajele cu privire la acest scrutin în cel mai mic land german, cu o jumătate de milion de locuitori, indică un rezultat strâns, dar sugerează că SPD ar putea să piardă un bastion pe care-l deţine de 73 de ani. Niciun alt land german nu a fost guvernat atât de mult de către acest partid.

Primele proiecţii urmează să fie difuzate în această seară, la ora locală 18.00 (19.00, ora României), în acelaşi timp cu cele referitoare la alegerile europene, susceptibile să influenţeze coaliţia, în care atât CDU, cât şi SPD ar urma să înregistreze pierderi importante, mai scrie Reuters.

În cazul în care SPD pierde Bremenul în favoarea conservatorilor, urmează să crească presiuni în vederea unei demisii a preşedintei SPD, Andrea Nahles, sau a unei ruperi a coaliţiei.

O mare parte a bazei electorale a SPD este în continuare ostilă prezenţei SPD alături de conservatori, un rol ingrat, pe care social-democraţii l-au jucat timp de zece din ultimii 14 ani şi o cauză din care au pierdut numeroase voturi.

SPD este creditat în prezent cu aproximativ 17% din intenţiile de vot, cu şase puncte procentuale mai puţin decât conservatorii.

Social-democraţii urmează să reexamineze, până la sfârşitul anului, pertinenţa rămânerii lor în Guvern, potrivit Reuters.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb