Marek Dietl, aprobat ca preşedinte al Bursei de Valori din Varşovia

Andrei Stan
Internaţional / 26 septembrie 2017

Marek Dietl

Marek Dietl

Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia a aprobat astăzi numirea lui Marek Dietl în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori din Varşovia (GPW), potrivit unui comunicat de presă al GPW, trimis Redacţiei.

Marek Dietl a declarat, citat în comunicat: "Vreau să mulţumesc angajaţilor, membrilor Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului de Supraveghere al Bursei de Valori din Varşovia pentru munca depusă în cadrul perioadei de interimat. Nu este uşor să lucrezi într-o perioadă de tranziţie. Pot spune cu siguranţă că toată lumea a făcut faţă acestei provocări în interesul GPW şi al întregii pieţe de capital. Sunt foarte fericit să mă alătur unei astfel de echipe profesioniste".

Marek Dietl a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al GPW prin hotărârea Adunării Generale Ordinare din 19 iunie 2017. Hotărârea intră în vigoare după transmiterea către GPW a deciziei Autorităţii poloneze de supraveghere financiară prin care au fost aprobate modificările din cadrul Consiliului de Administraţie al Bursei din Varşovia.

Marek Dietl deţine o diplomă de la Şcoala de Economie din Varşovia şi un doctorat de la Institutul de Ştiinţe Economice din cadrul Academiei Poloneze de Ştiinţe. Este profesor asistent la Şcoala de Economie din Varşovia (SGH) din 2012.

În perioada 1999-2008, Marek Dietl a colaborat cu firma de consultanţă internaţională "Simon-Kucher & Partners". În perioada 2008-2012, el a lucrat în cadrul "Krajowy Fundusz Kapita³owy" SA, iniţial ca manager de investiţii şi mai târziu ca director adjunct de investiţii.

Marek Dietl a lucrat în comisiile de supraveghere, de audit şi de investiţii în mai mult de 20 de companii, printre care "Atende" SA, "Bank Gospodarstwa Krajowego", "BSC Drukarnie Opakowañ" SA, "Mercator Medical" SA, Agenţia poloneză pentru Dezvoltarea Întreprinderilor, "PZU Witelo FIZAN".

De asemenea, Marek Dietl a fost consilier şi expert: consilier al preşedintelui Poloniei, consilier al preşedintelui Biroului de Reglementare în Domeniul Energiei, mediator la Curtea de Arbitraj a Autorităţii poloneze de Supraveghere Financiară, membru al Consiliului de Educaţie Economică în cadrul Băncii Naţionale a Poloniei, expert al Institutului Sobieskiego.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb