Marian Dorin, fost şef al cancelariei primului ministru, urmărit penal

George Forcoş
Anticorupţie / 25 mai 2016

Marian Dorin, fost şef al cancelariei primului ministru, este urmărit penal de către procurorii DNA Braşov în dosarul retrocedărilor ilegale în care este anchetat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit unui comunicat al procurorilor DNA, Marian Dorin a făcut declaraţii mincinoase cu privire la faptul că Marcovici Marius Andrei a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcţia de şef al cancelariei primului ministru.Conform procurorilor, deşi calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, suspectul a negat această evidenţă.

"Marian Dorin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, suspectului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articolului 307 Cod de procedură penală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb