Creatorul de modă Marian Nedelcu şi Ingrid Vlasov, fiica lui Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), au fost audiaţi astăzi de DNA, informează România TV.
Astfel, practic toată familia Vlasov a trecut pragul DNA, cealaltă fiică a lui Vlasov, Vanda, fiind şi ea audiată de procurori în legătură cu dosarul tatălui ei, dar şi cu cel al soţului, Cristian David.
Marian Nedelcu şi Ingrid Vlasov ar fi dat declaraţii în legătură cu vila de 250 de metri pătraţi în care au locuit, vilă construită fără autorizaţie pe terenul complexului Romexpo, conform postului de televiziune citat.
Ei au închiriat vila pe vremea când Miahail Vlasov era preşedintele Camerei de Comerţ, iar Romexpo se afla în subordinea sa.