Mariann Fischer Boel: România trebuie să facă toate eforturile ca să evite activarea clauzei pe agricultură

F.A.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 21 noiembrie 2007

Mariann Fischer Boel: România trebuie să facă toate eforturile ca să evite activarea clauzei pe agricultură

În România s-au făcut progrese pentru soluţionarea problemelor semnalate de Comisia Europeană în ceea ce priveşte Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), însă executivul comunitar îşi menţine îndemnul către autorităţile române de a depune toate eforturile pentru a evita activarea clauzei de salvgardare pe agricultură, a declarat ieri comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, citat de Rompres. "Am mai acordat României termen până pe 15 decembrie şi atunci se va prezenta o evaluare realizată de un organism independent referitoare la funcţionarea sistemului IT. Dacă se va constata că funcţionează şi că nu s-au efectuat plăţi până la punerea în funcţiune a sistemului, atunci vom ridica rezerva clauzei de salvgardare. Dacă însă nu va fi cazul, atunci vom continua să cooperăm cu Ministerul (român al) Agriculturii", a afirmat comisarul Fischer Boel, într-una din rarele sale declaraţii de presă pe acest subiect.

Ea a mai precizat că executivul comunitar nu ia în considerare schimbările de miniştri la Ministerul Agriculturii şi că "acum cooperează cât se poate de bine şi cu actualul ministru, la fel ca şi cu precedentul, pentru binele fermierilor români". Subliniind că "în România chiar au loc îmbunătăţiri", Mariann Fischer Boel a menţionat că se află în "strâns contact" cu autorităţile române "pentru a ne asigura că sistemele IT sunt funcţionale şi pentru a ne asigura că plăţile se fac într-o manieră corectă".

Ministerul român al Agriculturii a trimis la 8 noiembrie un răspuns la avertismentul din 10 octombrie din partea CE, prin care se atrăgea atenţia că, dacă nu se remediază deficienţele la Sistemului Integrat de Administrare şi Control, România riscă o reducere cu 25 la sută a subvenţiilor agricole. Scrisoarea din 8 noiembie arăta că, în ultima lună, s-au înregistrat progrese importante în funcţionarea modulelor informatice pentru control, administrativ şi pe teren, precum şi în operaţionalizarea modulului pentru calculul plăţilor. În acelaşi timp, în scrisoare se preciza că România nu va efectua plăţi masive către fermieri până nu va fi finalizat controlul. Odată cu scrisoarea a fost transmis şi raportul de audit extern, realizat de un organism independent, aşa cum a cerut Comisia Europeană.

"Acest instrument (clauza de salvgardare) încă poate fi aplicat, dar s-au făcut progrese. Noi continuăm să facem presiuni. Este foarte important să se depună acum toate eforturile în România pentru a se evita situaţia în care noi vom reduce plăţile", a conchis comisarul european pentru agricultură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb