MARINEL BURDUJA: "BRCI - o bancă negrevată de un trecut împovărat de credite neperformante"

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 februarie 2014

"BRCI este o apariţie în plină furtună economică şi politică", potrivit lui Marinel Burduja.

"BRCI este o apariţie în plină furtună economică şi politică", potrivit lui Marinel Burduja.

Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI) nu va fi o bancă universală, ci de nişă, având 75-80% din activitatea de creditare dedicată persoanelor juridice, inclusiv liber profesionişti, în timp ce 20-25% se va adresa unei zone de retail atent selecţionată, inclusiv private banking, a declarat ieri Marinel Burduja, directorul general al băncii.

Începând de ieri, ATE Bank România, preluată de la Piraues Bank Grecia pentru 10 milioane de euro, şi-a schimbat numele în Banca Română de Credite şi Investiţii.

Domnul Marinel Burduja a continuat: "BRCI este o apariţie în plină furtună economică şi politică. Avem un echilibru perfect faţă de toate partidele. Suntem o bancă negrevată de un trecut împovărat de credite neperformante. Plecăm la drum cu un portofoliu de credite aproape de zero, singurele împrumuturi moştenite pe care le avem sunt cele ale personalului angajat". În consecinţă, conducerea BRCI susţine că preţul resurselor atrase nu este afectat de costurile de risc. De asemenea, nu vor exista nici costuri mari cu reţeaua teritorială, care va fi redusă, ceea ce ar urma să permită băncii să perceapă comisioane mai mici decât restul pieţei.

BRCI are în prezent circa 110 angajaţi, din care circa 60 sunt preluaţi de la ATE, urmând să ajungă la circa 200 până la finele anului. BRCI va avea 7-11 sucursale în ţară, la Constanţa, Ploieşti, Bacău, Cluj, Timişoara, Oradea, inclusiv în Bucureşti.

Oficialii băncii îşi propun ca 80% din bilanţ, inclusiv la credite, să fie bazat pe lei.

Marinel Burduja este unul din cei mai experimentaţi bancheri pe partea de corporate din piaţa bancară autohtonă. A fost, timp de şapte ani, prim-vicepreşedinte executiv - corporate, în cadrul Raiffeisen Bank. Anterior a fost vicepreşedinte al Bancorex, Creditanstalt AM şi ABN Amro România. Înainte de revoluţie, a activat ca bancher la Banca de Investiţii de Comerţ Exterior.

Întrebat dacă va încerca să atragă în noua bancă clienţi ai Raiffeisen Bank, Marinel Burduja a declarat: "Nu există clientelă Raiffeisen sau clienţi Citi Bank, sunt clienţi care activează în România. Dacă vor avea ca opţiune să vină la noi, cu atât mai bine lor, cu atât mai bine nouă şi cu atât mai bine ţării. Pentru noi, clienţii sunt stăpâni nu e doar o lozincă".

În prezent, conducerea BRCI lucrează la ultimele detalii privind produsele de creditare şi procedurile aferente, iar în următoarele două luni toate produsele vor fi pe piaţă. Domnul Marinel Burduja a mai precizat: "Nicio bancă nu finanţează în momentul ăsta start-up-uri. Credem că putem să investim şi încredere şi bani în astfel de start-up-uri de succes. Primul client poate să vină la bancă începând de azi (n.r. ieri). Dacă doreşte credite, mai are puţin de aşteptat, pentru că suntem în plin proces de finalizare a procedurilor. Sunt însă produse pe care le putem pune în piaţă imediat - plăţi interne şi externe, deschidere de acreditive, scrisori de garanţie".

Marinel Burduja se arată mulţumit de relaxarea condiţiilor de politică monetară ale Băncii Naţionale a României (BNR): "Mi se par o mare oportunitate că BNR a început să reducă rezervele minime obligatorii (RMO). Tranzacţia a fost un proces mai lung decât ne-am aşteptat, dar poate că am început în cel mai bun moment. Înainte de reducerea RMO probabil că erau mai favorizate băncile mari".

Dorinel Umbrărescu: "Nu vreau profit imediat şi nesănătos"

Acţionarul majoritar al Băncii Române de Credite şi Investiţii (BRCI), Dorinel Umbrărescu, nu aşteaptă profit în următorii ani de la banca nou înfiinţată: "Doresc o creştere lentă şi sănătoasă, nu doresc ca această bancă să facă un profit imediat şi nesănătos. În următoarele două luni voi majora capitalul social până la 100 de milioane euro, imediat cum toate procedurile şi normele au fost aprobate, inclusiv de BNR. Am virat banii în depozite şi voi face majorarea de capital când vor fi gata toate procedurile".

Omul de afaceri a anunţat că vrea ca BRCI să vină în sprijinul investitorilor, în special autohtoni, adăugând: "Îmi doresc o bancă în care depunătorii să aibă siguranţă 100% că nu vor pierde banii. Doresc ca aceia care investesc să fie respectaţi şi în primul rând să fie serviţi foarte rapid, să primească un răspuns, da sau nu, într-o săptămână, maxim zece zile, şi nu în trei luni ".

Conducere dualistă, trezorierul Finanţelor în Consiliul de Supraveghere

Piraeus Bank a finalizat la sfârşitul anului trecut vânzarea subsidiarei ATE Bank România către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, după ce tranzacţia a primit toate avizele necesare.

Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu a semnat în luna aprilie a anului trecut un acord cu Piraeus Bank privind preluarea subsidiarei ATE Bank România, în schimbul a 10,3 milioane de euro pentru 93,27% din acţiunile instituţiei de credit.

Ulterior, Umbrărescu a ajuns la un acord şi cu un alt acţionar, SIF Oltenia, astfel că participaţia lui a crescut la 93,91% din acţiuni.

Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM deţine 3,83% din acţiunile ATE, iar alţi acţionari, persoane fizice şi juridice 2,9%.

ATE Bank România a fost înfiinţată în anul 1990, ca Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă, fiind prima bancă cu capital mixt (român şi străin) din România. În iunie 2006 Agricultural Bank of Greece (ATE Bank Greece) a preluat pachetul majoritar de acţiuni. Odată cu schimbarea acţionarului majoritar s-a modificat şi numele băncii, devenind astfel ATE Bank România.

La sfârşitul lui 2012, ATE Bank România avea un activ net de 1,29 miliarde lei, reprezentând 0,3% din totalul activelor din sistemul bancar autohton.

Acţionarii băncii au aprobat la finalul săptămânii trecute schimbarea sistemului de administrare din unitar în dualist.

Noua conducere a BRCI este alcătuită din Marinel Burduja, care va ocupa funcţia de director general, Dorin Badea, Gabriel Arsene, Andrei Popovici şi Doru Cătălin Petruţi, care vor fi directori generali adjuncţi.

Consiliul de Supraveghere va putea avea între trei şi unsprezece membri, condiţia fiind, însă, ca numărul acestora să fie impar.

Preşedintele acestuia a fost ales Roxana Aida Moldovan, fost vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al RBS România, în prezent membru neexecutiv al acestuia. Ceilalţi membri desemnaţi sunt Valentina Şiclovan, vicepreşedinte şi director financiar al Black Sea Trade and Development Bank, şi Ştefan Nanu, directorul Trezoreriei din Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Ziarul BURSA a scris, încă din septembrie 2012, că Marinel Burduja intenţiona să înfiinţeze o bancă având capital majoritar autohton, pentru care ar fi purtat discuţii cele cinci SIF-uri, precum şi cu mai mulţi oameni de afaceri din ţara noastră, printre care Dorinel Umbrărescu, Gabriel Popoviciu sau Gruia Stoica.

Dorinel Umbrărescu are o avere estimată la peste 300 milioane euro. Cele mai cunoscute afaceri ale sale sunt construcţia şi reparaţia de drumuri, prin companiile "Spedition UMB" şi "Tehnostrade".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pe care sa le puteti finanta. Ca expert in doemiul investitiilor si pe partea de corporate poate reusim sa realizam o finantare pentru Oltchim. Era timpul sa avem o banca si pentru finutzi, nu doar pentru brute :-)

    umb si tehnostrade aveau cumva nevoie de finantare ieftina ca sa mai poata turna asfalt pe bani publici?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb