Martiri moderni şi pelerini la Athos

De ani buni, rubrica noastră, în care adunăm şi analizăm obiectele de artă, preţul lor şi mersul pieţei, pleacă spre cititori într-o zi de vineri. Uneori, vinerea cade o aniversare, o comemorare sau e prin preajmă vreun centenar. Întotdeauna, însă, într-o această zi a săptămînii cade Vinerea Mare, ziua din Săptămîna Patimilor în care Iisus a murit răstignit pe cruce.

Într-o primăvară care întîrzie copios, făcînd salturi prin termometru egalate doar de toamna trecută, Paştele vine cam trist şi ne găseşte obosiţi. Valul de evenimente mediatice ieşite din rîndul ordinarului ne cam lasă fără reacţie, fie că e vorba de noi în faţa speţelor Becali sau de fotbal, fie că e vorba de România, UE, NATO şi organizaţiile internaţionale cînd tineretul basarabean e martirizat, ca în vremurile nenorocite ale bolşevismului în floare.

În Săptămîna Patimilor, un gînd aparte trebuie să meargă spre româ­nii noştri din stînga Prutului, unde martirajul ia forme concrete, palpabile, vineţii de bîtă sau negre ca moartea. Oameni blînzi, care şi eliberarea de sub sovietici şi-au făcut-o cu poezie şi cuvinte frumoase în limba română, basarabenii sînt torturaţi într-un mod inimaginabil pentru Europa şi pentru secolul XXI de sadicii slujitori mărunţi ai unui regim ciudat, o idioată retrăire a unui trecut pe care occidentalii încă îl cred doar un scenariu standard de film american cu atmosferă grea. Şi dacă asta cred, se şi comportă ca atare. Reprezentantul ONU a trebuit să se deranjeze să constate abuzurile autorităţilor comuniste de la Chişinău şi a promis cu o fermitate altfel bine plătită că nu va face nici un raport. Îşi va mişca totuşi partea cu care stă degeaba şi va spune ministrului de interne de la Chişinău că oamenii sînt arestaţi, torturaţi şi chiar ucişi, ceea ce acesta ştia foarte bine, că doar este unul dintre autorii la vîrf ai acestei politici stalinist-pol potiste. Dinspre misiunea OSCE de la Chişinău, cel puţin nu se aşteaptă şi nu s-a aşteptat niciodată nimic. Fişa lor de post cere cunoaşterea limbii ruse şi inactivitate totală. Problema este că dau verdicte în speţe pe care nu le acoperă. În loc să spună că din birourile lor din centrul Chişinăului nu au văzut probleme la alegeri, ei generalizează inacceptabil şi proclamă corectitudinea votului de acum 12 zile. Cît despre represiune, nicio vorbă, nicio reacţie, niciun sentiment. Şi putem continua astfel cam cu toate organizaţiile internaţionale, inclusiv cu supertrusturile americane de presă, total inerte cînd e vorba de domeniul exclusiv al lui Putin.

În acest an, românii şi toată omenirea chinuită de criză se mişcă mai cu încetinitorul. Nu facem o analiză a modificării comportamentului în faţa clătinării a tot ce credeam mai trainic, ci ne referim doar la întîmpinarea Paştelui. Dacă, pînă anul trecut, dădeam buzna în deplasări şi locuri de consum dezlănţuit, cît mai exotic sau cu cît mai mult grătar pe verde, acum redescoperim că Paştele are şi o latură spirituală, că postul este real, şi nu se acoperă cu înlocuitori de viciu, că "mîncarea" aproapelui de viu e de "dulce". Nu sînt licitaţii în ziua sau pre-ziua Paştelui, ci doar Artmark-ul a nimerit în Joia Mare, aseară, cu vînzarea sa de primăvară. Alisul, Goldartul şi, mai ales, Monavissa au înregistrat rezultate slabe în ultimele luni, cînd apatia s-a dovedit mai tare decît criza, fără nicio legătura cu Paştele.

O vreme, pictorul Mihail Gavril venea pe simeze în preajma sărbătorilor pascale cu o expoziţie din acest domeniu. Nu stîngace icoane pe sticlă sau alte manifestări manufacturale, ci pictură adevărată, de profundă simţire religioasă. Au fost "Catedralele europene", redate într-o tehnică specială, după un drum apostolesc prin Europa încă închisă nouă, a fost "Hotarul nevăzut" din 2004, o minunată alcătuire de spirit creştin, şi a fost "Lumină din Ţara Sfîntă", în 2005, de asemenea, imagini aduse în suflet şi pe paletă din locurile biblice.

În aceste zile, la GalAteCa BCU-ului, Mihail Gavril desfăşoară prima expoziţie de pictură dedicată la noi Athosului, Muntele Sfînt al ortodoxiei. Pictorul a mers de două ori la Muntele Athos, cu un grup de prieteni, români răspîndiţi în întreaga lume, dar care s-au reunit într-o singură voinţă cînd s-a ivit gîndul căutării spirituale şi al divinităţii, acolo unde muntele se întîlneşte cu Marea Mediterană. De la Crăciun încoace, cel puţin, a lucrat ca într-o transă eremitică pentru a intra în Săptămîna Mare cu un gînd de împărtăşire şi mărturisire dăruit semenilor noştri. Densă şi complexă, expoziţia "Pelerin la Muntele Athos" ne oferă peisaje unice de la Muntele Sfînt, acolo unde mulţi dintre noi nu au ajuns încă sau semenele noastre nu vor ajunge niciodată, dat fiind interdicţia femeilor de a intra în republica monahală, dar şi scene din viaţa strict religioasă a comunităţii dedicate de aici. Din primele ne hrănim curiozitatea turistică şi ne clădim atmosfera, cu următoarele ne înălţăm deja spre profunzimea spirituală a Muntelui Athos. Marile mănăstiri ale acestui "arhipeleag" monahal apar pe pînză în perspective inedite sau în detalii înălţătoare prin smerenie. Dinspre mare şi spre mare, muntele şi cei de aici sînt personaje în expoziţie. Apoi se intră în biserică, în faţa catapetesmelor înnegrite de vreme şi luminate de evlavie, lîngă uşi împărăteşti, sub cerul clopotelor. Un punct de forţă şi originalitate al expoziţiei "Pelerin la Muntele Athos" este dat de montajele în spiritul iconostaselor, cu imagini laice, realizate de artist cu picturile sale. În centru, toate au concentrarea turbionară de energie şi culoare ce a devenit "bolţile lui Mihail Gavril", o marcă de înregistrat în sfera artistică.

"Pelerin la Muntele Athos" este prima expoziţie românească dedicată în totalitate acestei minuni a spiritualităţii ortodoxe de care au auzit doar cei cu ceva cultură, indiferent de cît de mare este credinţa sau afirmarea ei. În cel mai bun caz, Muntele Athos este o legendă la care nu ne-am pus niciodată problema că s-ar putea să fie reală. Pictura lui Mihail Gavril ne luminează că Muntele Athos este în fiecare altar ortodox de la noi, sub fiecare boltă spre care cu uimire ne ridicăm ochii, deşi ea a vegheat mereu deasupra noastră.

În prezent, nutresc sentimentul plenar că pictorul Mihail Gavril este, probabil, cel mai potrivit să realizeze o astfel de întreprindere. S-a născut în Bucovina, în ziua următoare prăznuirii sfinţilor arhangheli ce se reunesc în numele şi prenumele său. A optat pentru pictură la o vîrstă la care nu se pune problema opţiunilor, iar drumul său în maturitatea artistică a mers tot timpul spre Damasc. Este un pelerin la locurile sfinte, un colindător care duce veşti pline de evlavie şi sinceritate cuminte de Bucovina, un descoperitor care a vizitat legende şi mituri, a mers la Balcic, la Ierusalim, la Muntele Athos.