MĂRTURIA UNUI INIŢIAT (EPISODUL 2) Doru Nicolaescu: "Ce cunosc în legătură cu afacerea SOV Invest - FNI"

• Declaraţie înregistrată la Direcţia Cercetări Penale a Inspectoratului General al Poliţiei Române, la 1 aprilie 2003

(urmare din nr. trecut)

Politica de imagine a FNI (ca şi a Gelsor, şi a grupului de firme, în general) a constituit preocuparea exclusivă a lui Sorin Vîntu, care a pregătit împreună cu Dragoş Grigoriu (TEMPO ADVERTISING) toate campaniile promoţionale pentru Gelsor şi SOV Invest FNI/FNA, mizînd pe elemente de percepţie subliminală atît în cadrul videoclipurilor şi materialelor tipărite diverse cît şi în conceperea şi structurarea campaniilor.

Sistemul informatic al Gelsor şi FNI a fost pus la punct de Valentin Diaconiţă, iar instalarea şi întreţinerea curentă a calculatoa-relor, a reţelei şi a "softului" se realizau de mai multe persoane, între care Cătălin Oprea, unul dintre vechii colaboratori ai lui Sorin Vîntu. Cu toate că iniţial a existat un contract de depozitare cu Banca Agricolă, calculul activului net nu a fost niciodată efectuat de către instituţia depozitară, ci de către personalul de la Gelsor (de fapt, de către persoane care erau mai degrabă în serviciul personal al lui Sorin Vîntu şi Nicolae Popa).

Preocuparea principală a lui Sorin Vîntu era creşterea cît mai rapidă a numărului de investitori şi a sumelor care se acumulau, fiind sigur că va reuşi să investească cu succes banii respectivi, astfel încît să asigure investitorilor "creşterea" scontată. La început, pentru realizarea unei creşteri care să fie atractivă (şi care nu se putea realiza doar din dobînzile bancare la plasamentele pe termen scurt, iar piaţa de capital nu-şi începuse decît într-o măsură foarte redusă activitate), s-au utilizat fondurile proprii: respectiv s-a făcut o donaţie fondului (de către Sorin Vîntu, direct sau printr-o altă persoană, fizică sau juridică), care astfel a înregistrat o creştere faţă de sumele existente de la investitori. Ulterior, din comisioanele încasate (inclusiv de la unele răscumpărări înainte de termen), s-au mai creat rezerve care, repartizate eşalonat în timp, conduceau la asigurarea unei "creşteri" cît de cît atractive. Totuşi, comparativ cu creşterile "umflate" de la FMOA/SAFI, era greu de menţinut competitivitatea şi în curînd au început să apară probleme serioase în legătură cu plasamentele: ce plasamente să facă pentru FNI? Gîndirea anterioară a lui Sorin Vîntu, afirmată în discuţii cu mine, cu Popa şi cu Vlas, era că nu vor fi nici un fel de probleme să găsească diverşi amatori care să se împrumute pe termen scurt cu dobînzi mari (respectiv un gen de cămătărie) spunînd că are destule cunoştinţe şi se va descurca fără probleme să găsească clienţi, iar pe măsură ce vor apărea posibilităţi se vor face şi speculaţii pe piaţa de capital. Pe măsură ce se acumulau mai mulţi bani, aceştia trebuiau totuşi plasaţi, iar Vîntu respingea sistematic orice propunere venită din partea personalului special angajat pentru "proiecte de investiţii". Între timp, criza fondurilor mutuale din primăvara-vara anului 1996 a adus o relativă uşurare în acest domeniu, întrucît nu s-a mai pus problema investirii banilor: concurenţa dispăruse (faţă de - 45/49% la celelalte fonduri, creşterea "0" la FNI era chiar atractivă), s-au încasat sume însemnate din comisionul de răscumpărare al celor care s-au grăbit, înainte de 3 luni, să-şi retragă sumele inves-tite (aproximativ 50% din activul net al FNI a fost retras de investitori în mai-iunie-iulie 1996). Cu toate că plasase deja fondului o parte din acţiunile fără debuşeu pe care le deţinea dinainte, suma nefiind semnificativă şi nici preţul prea ridicat, Sorin Vîntu a fost în situaţia de a face faţă fără probleme aglomerării cererilor de răscum-părare, iar FNI a supravieţuit. Această experienţă (atît criza fondurilor, cu presiunile pe care le-a adus asupra FNI prin cererile de răscumpărare cît şi modalitatea de abordare a crizei de către autorităţile competente - mai ales CNVM şi organe de cercetare) a făcut să se contureze cîteva constatări:

- organismul de specialitate al statului (CNVM) s-a arătat nesigur şi chiar incompetent în momente de criză, conducerea sa a fost impresionată, ba chiar şocată, ceea ce crea premisele pentru a fi timorată pe viitor de ameninţarea unei potenţiale crize, astfel încît a apărut un argument în favoarea "consultărilor" înainte de orice intervenţie în piaţă sau modificare a cadrului reglementativ;

- diversele organe de cercetare, pornind de la experienţa anterioară a unor scandaluri financiare (şi mai ales a jocurilor piramidale Caritas şi Gerald) se concentrează mai degrabă asupra eventualelor răscumpărări preferenţiale ("peste rînd", sau în condiţii speciale de durată şi comision) şi asupra conducătorilor oficiali ai societăţii de administrare, şi mai puţin asupra politicii de plasamente sau a mecanismelor interne de funcţionare;

- sprijinul politic şi relaţiile diverse în administraţie sînt importante;

- capacitatea de a face faţă cu lichiditate la cererile de răscumpărare în mod operativ, o bună organizare logistică, îmbinate cu o campanie de imagine corespunzătoare pot face ca o astfel de situaţie să fie depăşită, iar solicitările de lichiditate să fie echilibrate prin intrările care provin de la noi inves-titori;

- există, pe piaţa românească, în mai mare măsură decît în alte ţări, datorită "prizei la public" pe care o au zvonurile, un risc major permanent de a se ajunge la prăbuşire în cazul în care întreg activul net (sau, cel puţin, cea mai mare parte a acestuia) nu este alcătuit din plasamente care pot fi transformate fără pierderi majore în numerar, într-un timp scurt (ceea ce nu este posibil dacă se fac inves-tiţii).

Astfel, s-a conturat ideea vîn-zării "fondului" (de fapt, a societăţii de administrare), către o instituţie suficient de puternică atît pentru a-l dezvolta (prin reţeaua proprie), cît şi pentru a-l "ţine", în perioadele dificile. Au fost contactate mai multe instituţii şi persoane în vederea realizării de cooperări şi/sau alianţe sau în scopul vînzării, dar singura care s-a implicat pînă la urmă a fost CENTROCOOP, ca urmare a negocierilor directe purtate de preşedintele Angelescu cu Sorin Vîntu. Prin tranzacţia efectuată mai degrabă s-a creat o "fuziune" între interesele "Gelsor-Vîntu-SOV Invest" şi Centrocoop, existînd diverse alte domenii de cooperare şi de proiecte comune. Din partea Centrocoop au fost nominalizate cîteva persoane să facă parte din conducerea SOV Invest (dar mult mai tîrziu), iar SOV Invest a continuat să funcţioneze în aceeaşi clădire cu Gelsor, personalul fiind în asemenea măsură amestecat încît niciodată nu se ştia foarte sigur dacă o anumită persoană este încadrată la Gelsor sau la SOV Invest, şi erau frecvente situaţiile în care unele persoane figurau "în acte" la SOV Invest dar lucrau, de fapt, pentru Gelsor, şi invers. În continuare, Sorin Vîntu, care şi locuia aproape permanent în clădire (într-un apartament la etajele 6-7), conducea direct şi personal toată activitatea şi dădea dispoziţii atît celor care deţineau formal funcţii de conducere (Lotreanu, Petrescu şi alţii), cît şi celor care aveau doar posturi de execuţie, atît la Gelsor, cît şi la SOV Invest. În egală măsură erau executate dispoziţiile primite de la Popa Nicolae, despre care toată lumea ştia că nu dispune nimic fără să fi primit instrucţiuni sau fără să aibă aprobare de la Sorin Vîntu.

(va urma)