Ţara noastră face paşi în vederea îndeplinirii Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, a subliniat Ileana Luminiţa Bălălău, consilier în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. Conform domniei sale, acest document programatic este cel mai important pentru departamentul pe care îl reprezintă.
Printre altele, doamna Bălălău a menţionat: "Este o agendă globală cu 17 obiective de dezvoltare durabilă, iar obiectivul numărul 7 este asigurarea accesului tuturor la energie, la preţuri accesibile, într-un mod sigur şi modern. Avem strategia Europa 2020, dar urmează să ne gândim la ce vom face până în 2030, în concordanţă cu Agenda. Printre priorităţile Agendei 2030 se numără trecerea de la economia liniară la cea circulară, corectarea dezechilibrelor din sistemul alimentar, adaptarea sectorului energetic, a clădirilor şi a mobilităţii la exigenţele viitorului, garantarea faptului că această tranziţie este echitabilă şi nu lasă pe nimeni în urmă".
Oficialul a mai anunţat că Departamentul nostru pentru dezvoltare durabilă are reprezentanţi la UE care lucrează la Consiliul European ca să dea liniile generale pentru noua strategie până în 2030 pentru dezvoltarea durabilă.
Luminiţa Bălălău a declarat că procesul de revizuire a strategiei a durat un an de zile, iar documentul final a fost adoptat prin HG, în noiembrie anul trecut. Domnia sa a adăugat: "Sectorul energetic este principalul emitent în sectorul gazelor cu efect de seră. (...) Securitatea energetică este o altă prioritate a noastră, iar România are un nivel de siguranţă energetică de peste 74%, acesta scăzând în ultima perioadă, din cauza lipsei de investiţii".
Departamentul de stat colaborează cu INS şi cu ministerele abilitate, în vederea analizării bugetului necesar pentru implementarea strategiei, conform sursei citate: "Suntem în etapa în care ne-am stabilit liniile generale şi strategia, urmează planul detaliat şi bugetarea, ca să punem în practică această Agendă".
La nivel global, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată de 194 de state, în septembrie 2015, în cadrul lucrărilor summit-ului ONU de la New York.
Uniunea Europeană s-a angajat să devină lider în implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.
În orizontul 2020, se are în vedere consolidarea politicii de eficienţă energetică şi protecţia consumatorilor, precum şi reducerea cu 19% a consumului intern de energie primară.
Până în 2030 se urmăreşte decuplarea creşterii economice de procesul de epuizare a resurselor şi de degradare a mediului prin sporirea considerabilă a eficienţei energetice, creşterea ponderii surselor de energie regenerabilă şi a combustibililor cu conţinut scăzut de carbon în sectorul transporturilor (autovehicule electrice), inclusiv combustibili alternativi, asigurarea unui cadru de reglementare stabil şi transparent în domeniul eficienţei energetice în vederea atragerii investiţiilor şi susţinerea strategică a ponderii energiei electrice în totalul consumului casnic, industrial şi în transporturi, prin stabilirea unor norme de performanţă pentru instalaţii şi aparatură.
Luminiţa Bălălău a mai menţionat: "Strategia vizează asigurarea condiţiilor pentru o viaţă demnă a cetăţenilor din comunităţile urbane şi rurale, prin:
- accesul la locuinţe şi servicii de bază adecvate, sigure şi la preţuri accesibile,
- accesul la transport public eficient, la preţuri echitabile şi accesibile pentru toţi,
- promovarea conceptului de oraş inteligent (smart-city),
- consolidarea eforturilor de protecţie şi salvgardare a patrimoniului cultural,
- reducerea impactului negativ asupra mediului în oraşe, inclusiv prin acordarea unei atenţii deosebite calităţii aerului şi mediului în general. (...)
Ţintele pentru 2030 sunt:
- Consolidarea rezilienţei şi capacităţii de adaptare a României la riscurile legate de climă şi dezastre naturale,
- Îmbunătăţirea capacităţii de reacţie rapidă la fenomene meteorologice extreme intempestive de mare intensitate,
- Îmbunătăţirea educaţiei, sensibilizării şi capacităţii umane şi instituţionale privind atenuarea schimbărilor climaterice, adaptarea, reducerea impactului şi alerta timpurie,
- Intensificarea eforturilor României pentru a realiza tranziţia la o economie "verde", cu emisii reduse de dioxid de carbon, rezilientă la schimbările climatice şi pentru integrarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice în sectoarele vulnerabile economice, sociale şi de mediu, în conformitate cu politicile UE".