Mass-media: Parlamentul European votează pentru indicarea pe etichete a originii mierii

T.B.
Politică / 11 aprilie

Mass-media: Parlamentul European votează pentru indicarea pe etichete a originii mierii

Parlamentul European a votat miercuri seara în favoarea unor măsuri care să faciliteze identificarea originii mierii, informează dpa.

Cu 603 voturi pentru, 9 împotrivă şi 10 abţineri, europarlamentarii au aprobat regulile negociate cu omologii lor din statele membre ale Uniunii Europene şi convenite la sfârşitul lui ianuarie. Pentru a intra în vigoare, noile reglementări trebuie adoptate în fiecare din cele 27 de ţări, conform sursei.

Până acum, amestecurile de miere trebuiau etichetate doare în privinţa originii - din UE sau din afara Uniunii. Pe viitor va trebui indicată proporţia provenienţei din fiecare ţară. Legislaţia urmăreşte de asemenea interzicerea amestecului mierii naturale cu produse false, informează sursa citată.

Sunt permise însă unele excepţii: statele din UE pot opta pentru indicarea pe etichetă doar a primelor patru proporţii; pe ambalajele care conţin mai puţin de 30 de grame de miere se pot prescurta cu ajutorul unui cod numele ţărilor de origine, potrivit dpa.

După acordul din ianuarie, Comisia Europeană a anunţat că noile reguli vor permite şi introducerea unor metode analitice pentru detectarea mierii cu adaos de zahăr. Se va introduce şi o metodă standardizată de identificare a originii; în principiu, aceasta este posibilă prin analiza polenului din miere. Comisia consideră că măsurile vor permite combaterea fraudelor, transmite sursa.

Parlamentul European a adoptat şi reguli noi pentru produsele din fructe, inclusiv sucurile şi gemurile. Sucurile de fructe vor putea fi etichetate "cu conţinut redus de zahăr" dacă a fost eliminat cel puţin 30% din zahărul pe care îl conţin natural şi nu se vor putea adăuga îndulcitori, potrivit aceleiaşi surse.

Pentru gemuri, pe viitor va fi obligatorie folosirea a cel puţin 450 de grame de fructe la un kilogram de produs, precizează dpa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb