May şi Corbyn îşi continuă discuţiile în vederea evitării unui Brexit fără acord

I.L.
Internaţional / 4 aprilie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Guvernul britanic şi opoziţia laburistă îşi continuă azi, discuţiile în vederea căutării unui compromis care să permită Londrei să părăsească Uniunea Europeană cu un acord, la o zi după ce deputaţi au votat în favoarea unei amânări a datei Brexitului, relatează AFP.

Proiectul de lege, adoptat cu 313 la 312 voturi, a fost prezentată de către deputata Yvette Cooper, care a explicat că este vorba despre împiedicarea unei ieşiri "haotice" şi "păgubitoare" din UE.

Examinat de deputaţi în mod accelerat ieri, proiectul are ca scop să o oblige pe şefa Guvernului conservator Theresa May să amâne Brexitul după data de 12 aprilie, în cazul în care parlamentarii nu reuşesc să se pună de acord asupra modului în care Regatul Unit să părăsească UE.

Proiectul de lege, urmează să fie examinat şi azi, în Camera Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului, iar o cerere a amânării este necesar să fie aprobată de liderii UE, mai scrie AFP.

Guvernul şi-a exprimat "dezamăgirea" prin interndiul unui purtător de cuvânt.

"Premierul a definit deja un proces clar prin care putem părăsi UE cu un acord şi ne-am angajat deja să cerem o nouă amânare", a declarat el, criticând caracterul constrângător al acestui proiect de lege.

În pofida faptului că acordul încheiat la sfârşitul lui noiembrie între Londra şi Bruxelles a fost deja respins în trei rânduri de către deputaţi, Guvernul nu exclude să prezinte din nou textul în Parlament, în cazul în care consideră că are voturi suficiente.

Acest vot i-a înfuriat şi pe cei mai fervenţi apărători ai Brexitului, pregătiţi să rupă legăturile cu UE, inclusiv fără acord.

Deputatul eurosceptic conservator Mark Francois a denunţat "un scandal constituţional".

Votul deputaţilor intervine în timp ce Theresa May a iniţiat o întâlnire cu şeful opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, ieri, cu scopul de a încerca să caute un compromis.

Aceste discuţii au fost catalogate drept "constructive" de către purtătorii de cuvânt ai ambelor tabere, în pofida faptului că Jeremy Corbyn a catalogat întâlnirea drept "utilă dar neconcludentă". "Nu există progrese pe cât mă aşteptam", a apreciat el, precizând că discuţiile continuă astăzi.

Sarcina se anunţă dificilă, în contextul în care cele două personalităţi şi-au afişat până acum poziţii diametral opuse cu privire la Brexit, atacându-se cu regularitate în Camera Comunelor.

Premierul apără o ieşire din piaţa unică, pentru a pune capăt libertăţii circulaţiei persoanelor, dar şi din uniunea vamală, pentru ca regatul să poată avea propria politică comercială.

Corbyn doreşte o uniune vamală strânsă şi a votat luni în favoarea rămânerii în piaţa unică.

El a declarat că i-a evocat lui May ideea unui referendum "în vederea împiedicării unei ieşiri fără acord sau cu un acord prost".

"Corbyn la volanul Brexitului", titrează astăzi The Daily Telegraph, în timp ce Times subliniază că "speranţa unui compromis se estompează după întâlnirea între May şi Corbyn". La rândul său, The Daily Express notează că "Partidul Conservator vede roşu din cauza discuţiilor despre Brexit" între May şi Corbyn.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb