Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost pentru prima dată naş de cununie şi nu i-a fost uşor. Pentru că nu e căsătorit, Mazăre a fost nevoit să obţină o derogare specială de la Mitropolie. El a fost naş împreună cu mama lui, scrie Realitatea.net.
Andreea Scorei, şefa de cabinet a primarului, s-a căsătorit cu George Iorov, fiul unui om de afaceri constănţean.
"Sunt primii fini pe care i-am năşit. Lui i-am luat cadou o bicicletă", a declarat Radu Mazăre, primarul Constanţei.
Aproximativ 400 de invitaţi au petrecut până dimineaţă într-un club din Mamaia.