MCSI va avea doi secretari de stat

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 7 ianuarie 2009

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va avea doi secretari de stat, unul se va ocupa de relaţia cu Parlamentul şi de comunicaţii, iar celălalt de partea de IT şi de programe, a declarat, marţi, pentru Agerpres, ministrul comunicaţiilor, Gabriel Sandu.

"Un secratar de stat va fi numit de PSD, iar celălalt de PD-L, de la organizaţia Braşov. În PD-L există o listă a celor 30 care au câştigat fără loc şi fiecare îşi va exprima în funcţie de competenţe candidaţii. Organizaţia din Braşov are doi specialişti pe care vor să îi propună pentru aceste posturi pe partea de telecomunicaţii", a precizat Sandu.

Acesta a subliniat că până marţi, 13 ianuarie, speră că va avea deja numiţi secretarii de stat astfel încât să poată începe să coordoneze strategia pe 2009.

"Cred că săptămâna viitoare voi avea Hotărârea de Guvern pentru organizarea şi funcţionarea ministerului. Am dispus deja auditarea întregului sistem după care voi lua decizii, dar numai cu rapoartele pe masă. Nu iau absolut nici o decizie decât pe baza informaţiilor pe care le primesc sub semnătură referitoare la obiectivele pe care le-au îndeplinit", a mai adăugat ministrul comunicaţiilor.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb