MDRAP şi ACoR au încheiat un acord de parteneriat legislativ

F.A.
Politică / 13 septembrie 2013

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi Asociaţia Comunelor din România (ACoR) au încheiat, ieri, un acord ce are ca obiectiv general servicii publice de calitate, la nivelul comunelor, prin elaborarea în parteneriat a modificărilor la actele normative din domeniu, conform unui comunicat de presă.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a declarat: "Am lucrat împreună la acest acord de parteneriat, iar prevederile au fost discutate punct cu punct, astfel încât să ajungem la o formă finală care să ne ajute pe noi şi comunităţile locale să aibă acces la un nivel minim de civilizaţie obligatoriu, iar serviciile publice pe care le oferă comunele să fie unele de calitate. Pe de altă parte, urmărim ca primarii localităţilor să aibă suficiente pârghii administrative şi financiare pentru a putea duce la îndeplinire angajamentele luate în faţa cetăţenilor şi solicitările fireşti ale acestora".

Obiectivele stabilite în acord se referă la asigurarea unui consens la nivel naţional în vederea realizării descentralizării şi creşterii capacităţii administrative a colectivităţilor locale, la asigurarea transparenţei şi consultarea ACoR în elaborarea proiectelor de acte normative care privesc în mod direct comunele şi la consolidarea autonomiei locale a colectivităţilor locale, prin promovarea de măsuri pentru creşterea capacităţii administrativ-financiare şi eficientizarea serviciilor publice.

Acordul mai are în vedere asigurarea aplicării în mod unitar a principiilor autonomiei locale şi descentralizării, dezvoltarea parteneriatului cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea perfecţionării cadrului legislativ şi instituţional, şi asigurarea finanţării pentru proiectele de dezvoltare locală.

Alte ţinte prevăzute în acord sunt reforma funcţiei publice şi promovarea performanţei, informatizarea administraţiei publice din România şi stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile.

"Aş vrea să punctez că este o premieră materializarea acestui acord între un minister şi o structură asociativă. Acest minister este singurul care a dat curs solicitărilor, pentru că numai aşa vom avea mai multă coerenţă. Cred că s-a ajuns acolo unde e normal, la un dialog, la aceeaşi masă", a spus Emil Draghici, preşedintele ACoR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb