Metamorfoza lui Macron

Nu este uşor să găseşti tonul potrivit pentru un comentariu decent al evenimentelor care răscolesc Parisul şi, dincolo de el, cu siguranţă, Franţa. Tonul apocaliptic pare de rigoare. Incendii, mulţimi mai mult sau mai puţin organizate care devastează străzi, magazine, instituţii. Unităţi de elită ale "jachetelor galbene" care iau cu asalt, în cea mai profesionistă manieră, unităţile de elită ale jandarmeriei franceze, coborîtă cu tot efectivul în străzi. Proteste sociale amestecate insistent cu violenţă dezlănţuită, bătălii de stradă între forţele de ordine şi pîlcuri mişcătoare, nuclee de rezistenţă, hotărîte parcă să repete scena istorică a asaltului asupra Bastiliei, sau dacă nu, măcar parte din scenariul zilelor lui Mai, 1968. Chiar există asemănări? În structura elementară a evenimentelor, da. Nemulţumire populară masivă, disipată în multiplele straturi sociale, îndreptăţită de măsurile mai mult sau mai puţin haotice ale unei guvernări care se vede nevoită să strîngă cureaua. Ca de obicei, nu pe a ei, desigur, ci pe aceea de la nădragii francezilor! Acutizarea nemulţumirii, fără răspuns coerent din partea responsabililor guvernării, deficit grav de eşapare. Celebra soluţie a "Odioasei", "mai dă-le Nicule o sută de lei la leafă" şi-a găsit un sinis­tru ecou pe Sena, unde suta de lei s-a metamorfozat în suta de euro, promisă de Macron!!! Doar că n-a zis "staţi la locurile voastre"!!! Fără supapă şi pes­te temperatura de fierbere prea mult timp, oala sub presiune se trezeşte cu capacul în aer. Diferiţi actori politici, diferite forţe care încearcă să încalece valul protestelor, să îl canalizeze după rigori ale unor interese rămase, pînă astăzi, în cea mai mare parte, ascunse. Jocuri de influenţă interne şi internaţionale care se încrucişează în vîltoarea de pe străzi şi trag fiecare spuza pe turta proprie, în speranţa de a culege cît mai multe foloase de pe urma degringoladei actualei puteri macroniene, de la Paris. Cine este în pericol în Franţa: Libertatea, Egalitatea sau Fraternitatea? Mandatul lui Macron sau, nu cumva, întreaga Europă? Întrebările sunt justificate, iar răspunsurile, indiferent de tonul ales, necesare.

Întrebarea cu care trebuie plecat la drum este: de ce se prăbuşeşte politica în dezlănţuirea străzii? De ce cedează instituţiile, regulile şi soluţiile democraţiilor reprezentative, generînd un vid umplut aproape instantaneu de "un alt fel de politică" sau, dacă preferaţi, de politica dusă cu "alte mijloace", non democratice şi de regulă încărcate de violenţă? Răspunsul simplu, dar deloc mulţumitor este: atunci cînd func­ţiile esenţiale ale politicii care ar trebui să conveargă spre rezolvarea problemelor sociale stringente, pierd focalizarea, cînd politica devine un joc electoral în sine, un fel de ruletă a promisiunilor dezlănţuite şi fără nici o bază de realizare, cînd oamenii politici folosesc maşinăria de vot a democraţiilor doar pentru sine, iar pentru marea majoritate a electoratului, dincolo de vot nu mai există decît hăul lipsei de speranţă, cînd singurul scop major al dansului electoral este legitimarea pseudo-democratică a puterii şi nimic mai mult, atunci se creează premisele crizelor viitoare. Nu toate devin realitate, este adevărat.

Foarte rar sunt întrunite condiţiile necesare "exploziei". Acum, ele au fost coapte chiar de către Macron şi "macronişti". După răsunătorul insucces al mandatului prezidenţial Hollande, care venea şi el după marea dezamăgire Sarkozy, care succeda lamentabilului Chirac, electoratul francez a ales să creadă în minuni. În cazul de faţă, minunea Macron! Iar, Macron nu s-a sfiit să promită. După vreo trei zile, precum se întîmplă în cazul mai tuturor minunilor de carton, nu doar farmecul amăgirilor s-a risipit. Brusc, ca într-o avalanşă, s-au prăbuşit în vale costurile ratărilor din cîteva mandate. Peste satele, peste casele şi peste capetele oamenilor "de jos". Mai mult decît nemulţumirea, rămasă totuşi o componentă importantă, furia celui păcălit şi înjosit a răbufnit astăzi pe străzi. Starea de urgenţă socială şi economică introdusă de Preşedinte este menită doar să asigure, în aceste condiţii precare, fluxurile economice vitale, cu ramificaţiile lor finale la producători şi la consumator. Franţa nu este sub stare de asediu, ci doar periclitată. Libertatea nu este pusă în balanţă, dar libertăţile francezilor sunt jucate la ruleta violenţelor stradale. Egalitatea a fost şi mai este menţinută cu greu în vitrina ideologiei republicane, desigur, doar ca un mit. Nici măcar "egalitatea în faţa legii" nu mai funcţionează la parametri constituţionali. Este clar că, zilele acestea, mii de oameni au ales să uite că libertatea lor încetează acolo unde manifestarea ei atinge libertăţile altora. După cum puterea a uitat, presată de evenimente, că represiunea nu este nici pe departe antidotul necesar pentru această amnezie, să sperăm temporară. Cît despre Fraternitate, ea este o nălucă încă şi mai puţin materializabilă în condiţiile de astăzi ale societăţii franceze şi mai larg, ale societăţilor moderne şi post-moderne. Fraternitatea, fie şi ca mit, a fost suspendată, zilele acestea, pentru a lăsa locul "războiului" de stradă al cetăţenilor împotriva autorităţii statale. Este Franţa în pericol? Nu, în sensul unui blocaj politic din care nu s-ar mai putea ieşi. Încet, încet, lucrurile vor reveni... dar nu la "normal", ci la punctul de criză în care au început, căci violenţa din stradă nu rezolvă niciodată nimic. Ea poate doar crea presiune asupra celor care ar trebui să rezolve, cu mijloace instituţionale, problemele grav acutizate ale societăţii. În Franţa, puţini ar mai fi astăzi cei care să nu admită faptul că această "Republică", a cincea, este de multă vreme coaptă şi putredă. De mai bine de trei decenii clasa politică a Franţei dezbate, face studii, specialişti constituţionalişti de marcă au făcut chiar propuneri de substanţă pentru o revizuire constituţională majoră. Nici un politician de vîrf nu a avut, însă, curajul să treacă Rubiconul şi să deschidă calea celei de a VI-a Republici. Ceea ce spune multe despre statura politică a celor care au ajuns la Elysee în ultimele trei decenii. Este Europa în pericol? Da, dar nu neapărat şi nici esenţialmente din calea actualului episod de criză din Franţa. Bolile Europei sunt multe, cronice, sistemice şi se întind din centru pînă în periferie, după cum alte boli circulă din periferie spre centru. Criza Europei este o criză de civilizaţie, iar remediile, dacă există şi poate cineva să le administreze, nu vin şi nici nu se opresc la Paris. Desigur, kafkiana metamorfoză a Preşedintelui Macron în "preşedintele micron", precipitată de evenimentele acestor zile, nu ajută mare lucru. Nici Franţei, nici Europei! Decît, poate, prin aceea că a adus problemele şi oamenii sub unghiul de perspectivă care le dezvăluie adevărata dimensiune.