MFP va avea în subordine Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice

Alexandru Costea
Companii / 20 mai 2015

Actualizare 22:25 Guvernul a adoptat azi Ordonanţa de Urgenţă privind înfiinţarea ANAP

--------------

Coordonarea şi implementarea măsurilor Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice vor fi asigurate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), instituţie ce urmează să fie creată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă, publicat azi pe site-ul MFP.

"În conformitate cu reforma funcţiilor agreată în cadrul Comitetului Inter-ministerial şi în cadrul Grupului de lucru cu Comisia Europeană este necesară existenţa unei singure structuri stabile şi dedicate care să asigure coordonarea şi, ulterior, implementarea măsurilor ce vor fi stabilite prin Strategia naţională în domeniul achiziţiilor publice. Funcţionarea acestei structuri trebuie să fie corelată cu promovarea politicilor guvernamentale pentru îndeplinirea obiectivelor Europa 2020 şi cu procesul de alocare şi utilizare a fondurilor publice, având în vedere faptul că politica în domeniul achiziţiilor publice trebuie să fie pentru România un instrument pentru creştere economică, dezvoltare şi asigurarea unor investiţii eficiente şi sustenabile", arată Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Astfel, în conformitate cu cele agreate cu Comisia Europeană, se propune înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, finanţată integral de la bugetul de stat, prin preluarea atribuţiilor, activităţii şi a personalului de la Agenţia Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, de la Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi de la compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

"Decizia de a înfiinţa Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în subordinea Ministerului Finanţelor Publice este soluţia agreată cu Comisia Europeană, având în vedere următoarele aspecte: politica în domeniul achiziţiilor publice şi în special controlul ex-ante în materie reprezintă o parte importantă a procesului de alocare şi utilizare a fondurilor publice; dezvoltarea rolului Ministerului Finanţelor Publice în prioritizarea investiţiilor, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 88/2013, trebuie strâns corelată cu dezvoltarea funcţiilor aferente sistemului de achiziţii publice pentru a dezvolta un mecanism unitar care să asigure eficienţa utilizării banului public; Ministerul Finanţelor Publice dispune deja de structuri descentralizate a UCVAP, care asigură realizarea funcţiilor la nivel teritorial; având în vedere atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice în avizarea celorlalte politici sectoriale, se va asigura corelarea politicii în domeniul achiziţiilor publice cu obiectivele Europa 2020", mai arată Nota de fundamentare.

Înfiinţarea ANAP în subordinea Ministerului Finanţelor Publice reprezintă, de asemenea, soluţia susţinută de Comisia Europeană prin adresa Ares (2015)2034273 din 13 mai 2015, conform căreia "având în vedere contextul la nivel naţional, Ministerul Finanţelor Publice este soluţia cea mai potrivită, având în vedere sinergia evidentă cu procesul de asigurare a utilizării eficiente a fondurilor publice, existenţa structurilor descentralizate ale UCVAP şi responsabilitatea noii Direcţii pentru Prioritizarea şi Evaluarea Investiţiilor Publice în monitorizarea progresului fizic şi financiar al proiectelor majore de investiţii".

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice va avea ca atribuţii: elaborarea şi implementarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, în conformitate cu obligaţiile asumate de Guvernul României şi de Uniunea Europeană; elaborarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, în conformitate cu legislaţia europeană şi asigurarea interpretărilor unitare în domeniu, evitând problemele din trecut datorate supra-legiferării şi instabilităţii legislative; consilierea metodologică a acelor autorităţi contractante cu capacitate administrativă scăzută şi care necesită sprijin real în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi de concesiune, controlul privind modul de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Alte atribuţii vor fi: monitorizarea şi supervizarea funcţionării sistemului de achiziţii publice în România, astfel încât să poată fi identificate problemele reale de sistem şi să se poată interveni punctual pentru soluţionarea aspectelor divergente, iniţierea şi susţinerea politicilor şi acţiunilor de instruire a personalului implicat în activităţi specifice achiziţiilor publice prin programe de formare specializate pe sectoare de achiziţii (IT, infrastructură, servicii etc.) şi reprezentarea României în cadrul comitetelor consultative, grupurilor de lucru şi al reţelelor de comunicare, organizate de Comisia Europeană, în domeniul achiziţiilor publice.

Până la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ privind organizarea şi funcţionarea ANAP, ministrul Finanţelor Publice va asigura coordonarea activităţii desfăşurate de ANRMAP, UCVAP şi compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor regionale ale finanţelor publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb