MFP vrea să majoreze capitalul CEC Bank prin capitalizarea dividendelor şi infuzie de capital

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 martie 2010

Ministerul Finanţelor Publice (MFP), acţionarul unic al CEC Bank, intenţionează să majoreze capitalul băncii prin capitalizarea dividendelor şi infuzie de capital, şi va selecta un evaluator care să certifice că operaţiunea nu constituie ajutor de stat.

"În vederea realizării acestei operaţiuni cu aprobarea Comisiei Europene, în perioada imediat următoare, se va elabora strategia de dezvoltare a CEC Bank pentru perioada 2010-2013, cu sprijinul unui evaluator independent de renume", potrivit unui document al Guvernului referitor la măsurile anticriză pentru perioada 2009-2010, citat de Mediafax.

Evaluatorul va stabili cuantumul majorării de capital şi va certifica îndeplinirea testului investitorului privat prudent, respectiv faptul că această măsură nu constituie ajutor de stat.

Testul investitorului privat prudent, utilizat de regulă în cazurile în care autorităţile statului participă cu capital la societăţi comerciale publice, se aplică pentru a justifica că intervenţia pe piaţă are caracter comercial, fiind similară comportamentului unui investitor privat care acţionează în condiţii de piaţă asemănătoare.

Pe de altă parte, MFP va transmite spre aprobare Comisiei Europene întreaga analiză şi documentaţie care susţine necesitatea majorării capitalului CEC Bank.

CEC Bank a obţinut anul trecut un profit înainte de impozitare de 50 milioane de lei, în urcare cu 10,9% faţă de rezultatul din 2008, în care nu a fost inclusă vânzarea Asiban. În 2008, CEC Bank a obţinut un profit net din vânzarea Asiban de 366 milioane lei.

Anul trecut, statul a majorat capitalul CEC Bank cu circa 230 milioane lei, de la 719,2 milioane lei la 949,28 milioane lei, prin recapitalizarea unei părţi din profitul obţinut în 2008.

În programul de măsuri anticriză incluse în bugetul pe 2009 era prevăzută capitalizarea CEC Bank, cu 900 milioane lei, dar bugetul pentru această operaţiune a fost diminuat de două ori pe parcursul anului trecut, la 795milioane de lei, iar termenul pentru implementare a fost eliminat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb