Mihai Fercală a păstrat funcţia executivă la SIF Transilvania

Ovidiu VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 mai 2013

În urmă cu două săptămâni, Mihai Fercală şi-a anunţat, practic, intenţia de a păstra o funcţie executivă la conducerea SIF-ului.

În urmă cu două săptămâni, Mihai Fercală şi-a anunţat, practic, intenţia de a păstra o funcţie executivă la conducerea SIF-ului.

Conducerea executivă a Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania va fi asigurată de Mihai Fercală, care a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei încă de la înfiinţare. Acesta va ocupa func­ţia de preşedinte executiv - director general, secondat de doi vicepreşedinţi executivi - directori general adjuncţi, în persoanele lui Ioan Mihăilă şi Iulian Stan.

Preşedinte al Consiliului de Supraveghere a fost ales Răzvan Găvăneanu, cel mai tânăr membru al aces­tuia, intrat anul trecut în CA al SIF Transilvania, secondat de Ştefan Szabo în funcţia de vicepreşedinte. Pentru că în CS fuseseră aleşi cu 50% plus unu din voturi doar şase membri, iar Fercală a demisionat din acest for, componenţa a fost completată cu încă doi membri - primii de sub linie la recenta AGA - Floriean Firu, fost vicepreşedinte al SIF3, şi Petru Mihalcea.

În urmă cu două săptămâni, Mihai Fercală şi-a anunţat, practic, intenţia de a păstra o funcţie executivă la conducerea SIF-ului. "Am de gând ca în următoarea perioadă să îmi pregătesc succesorul la conducerea SIF Transilvania, mai ales că eu consider SIF-ul ca şi copilul meu", spunea sursa citată.

Acţionarii SIF Transilvania au aprobat în luna aprilie trecerea la sistemul dualist de conducere, cu Consiliu de Supraveghere şi Directorat, de la actuala formă de administrare prin Consiliu de Administraţie şi al cărui preşedinte este şi director general al societăţii.

Pentru cele 7 locuri din Consiliul de Supraveghere s-au înscris 15 candidaţi, printre care s-au regăsit actualul preşedinte CA - director general Mihai Fercală, dar şi fostul arbitru de fotbal în divizia A Constantin Frăţilă, care este în conflict de mai mult timp cu conducerea SIF.

În urma votului, doar şase candidaţi au primit peste 50% + 1 din drepturile de vot, iar un loc a rămas vacant. Pe poziţia rămasă liberă, membrii Consiliului de Supraveghere vor coopta un membru provizoriu, după ce vor fi confirmaţi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Astfel, din vechiul Consiliu de Administraţie au fost realeşi Mihai Fercală, Răzvan Găvăneanu, Ştefan Szabo şi Gheorghe Luţac. Fercală a obţinut cel mai mare număr de voturi - 84% - pentru un loc în Consiliul de Supraveghere.

Potrivit noului act constitutiv al SIF Transilvania, Consiliul de Supraveghere numeşte un directorat format din minim trei membri, cu un mandat de câte patru ani, acesta putând fi reînnoit. Unul dintre cei trei membri ai Directoratului va fi numit preşedinte executiv şi va avea şi funcţia de director general.

Directoratul este compus din directorii executivi ai SIF şi coordonează activitatea de zi cu zi a societăţii de investiţii financiare, în timp ce Consiliul de Supravegere este compus din membrii non-executivi, aleşi de acţionari.

Profit în scădere de peste 13 ori faţă de anul trecut

Compania a încheiat primul trimestru al anului cu un profit net de 5,221 milioane de lei, de peste 13 ori mai puţin decât în perioada similară a anului trecut, când câştigul net anunţat a fost de 67,803 milioane de lei. Veniturile au scăzut de peste 2,5 ori, de la 90,918 milioane de lei la 35,377 milioane de lei, în timp ce cheltuielile aproape că s-au triplat la 29,409 milioane de lei. Rezultatele de anul trecut au fost influenţate de vânzarea acţiunilor Erste Bank şi BRD.

SIF Transilvania şi-a programat pentru acest an un profit net de 150 de milioane de lei, cu 29% sub câştigul record înregistrat anul trecut, ca urmare a creşterii cheltuielilor cu participaţiile vândute. Veniturile totale ar urma să scadă în acest an cu 6,3%, de la 320,4 milioane lei, la 300 milioane lei. În acelaşi timp, cheltuielile sunt estimate să urce cu 74%, de la 70,6 milioane lei, la 123 milioane lei.

SIF a vândut anul trecut acţiuni Erste în valoare de 140,4 milioane lei, şi BRD, în sumă de 126,7 milioane lei, reiese din raportul anual al Consiliului de Administraţie al societăţii de investiţii financiare. La finalul anului trecut, SIF Transilvania deţinea 0,59% din acţiunile Erste şi 3,36% din titlurile BRD.

Societatea de investiţii financiare a cumpărat anul trecut acţiuni de 63,3 milioane lei, majorându-şi participaţiile la Fondul Proprietatea (56,8 milioane lei), Transelectrica (2,9 milioane lei), Bursa de Valori Bucureşti (2 milioane lei), Transilvania Leasing IFN (696.000 de lei) şi OMV Petrom (567.000 de lei). La finalul anului trecut, SIF Transilvania deţinea 0,75% din acţiunile Fondului Proprietatea, 0,72% din titlurile Transelectrica, un pachet de 0,19% din acţiunile OMV Petrom şi 5% din titlurile BVB. Investiţiile estimate ar urma să ajungă la 92,7 milioane lei şi vor fi finanţate din surse proprii ale SIF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb