MIHAI IONESCU, ANEIR: "Riscăm să ajungem la 20 miliarde euro deficit comercial, anul acesta"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 iulie 2020

Mihai Ionescu

Mihai Ionescu

INS: "În primele cinci luni din an, deficitul balanţei comerciale a fost de 7,34 miliarde euro, cu 742 milioane euro mai mare decât cel înregistrat în acelaşi interval din 2019" 

Contracţie de 40% a exporturilor în luna mai, în timp ce importurile au scăzut cu 35,4%

Nu sunt semne că deficitul balanţei comerciale se va comprima anul acesta, ba din contră, deficitul ar putea ajunge aproape de 20 de miliarde de euro faţă de cele 17 miliarde de anul trecut, consideră Mihai Ionescu, pre­şedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR). Ionescu ne-a mai precizat, vineri, că asociaţia sa pregăteşte o întâlnire tehnică cu Guvernul pentru "a găsi soluţii concrete" la o serie de măsuri înaintate primului minis­tru, ministrului de finanţe şi minis­trului economiei pentru sprijinirea exporturilor.

Afirmaţiile preşedintelui ANEIR vin în contextul în care datele publicate la finalul săptăm­â­nii trecute de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată adâncirea deficitului balanţei comerciale în primele cinci luni din an cu 742,3 milioane euro la un deficit total pe perioada 1 ianuarie - 31 mai de 7,34 miliarde euro. Ionescu ne-a mai prezentat şi o parte din datele pe comerţ din luna iunie, care indică o inten­sificare continuă a deficitului.

Întrebat dacă se aşteaptă mai degrabă la o adâncire a deficitului comercial decât la o comprimare în acest an, în contextul în care analiştii financiar-bancari vorbesc despre şansa unei reechilibrări a balanţei comerciale pe fondul şocului Covid asupra comerţului internaţional, Mihai Ionescu ne-a spus că "nu sunt semne că anul ăsta vom putea să ne revenim, din contră, mai mult ca sigur că putem ajunge undeva la un deficit de aproape 20 de miliarde de euro faţă de cele 17 miliarde de anul trecut".

Conform INS, în intervalul 1 ianuarie - 31 mai 2020, exporturile au însumat 23,752 miliarde de euro, iar importurile au însumat 31,093 miliarde de euro. Practic, exporturile au scăzut cu 19% în primele cinci luni ale anului în raport cu perioada similară din 2019, în timp ce importurile au scăzut cu 13,5%, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 mai 2019. Exclusiv pe luna mai se observă totuşi o ajustare a deficitului comercial, deficitul pe luna corespunzătoare fiind de aproape 1,26 miliarde euro, cu circa 15,6% mai mic decât cel de 1,51 miliarde de euro din luna mai 2019.

Tendinţa de ajustare nu este de aşteptat să se menţină, spune însă Mihai Ionescu, care ne-a prezentat în avans o parte din datele pe luna iunie pentru comerţul extra-UE, care are o pondere de peste 27% în comerţul României şi al cărui deficit s-a ajustat cu 4,5% în luna mai la 1,8 miliarde euro pe totalul primelor cinci luni.

"Pe luna mai, foarte curios, deficitul este mai mic decât anul trecut, cu toate că căderea e mai mare la export decât la import, dar acesta este jocul cifrelor. Cert este că ne adâncim în continuare în deficit, cu 11% mai mult, adică 742 milioane de euro, iar din păcate în luna iunie decalajul dintre prăbuşirea exporturilor şi căderea importurilor este şi mai mare. În zona extra-UE, exporturile au scăzut în iunie cu 24,3%, iar importurile cu minus 7,3%. Asta înseamnă o creştere în continuare a deficitului, lucru care îngrijorează cel mai mult", ne-a spus Ionescu.

Conform INS, în luna mai 2020, exporturile au însumat 3,755 miliarde euro, scăzând pentru a treia lună la rând, cu 40,1% faţă de luna mai 2019. Exporturile comunitare s-au ajustat cu 38,7% faţă de luna mai 2019 la 2,8 miliarde euro, în timp ce componenta extra-comunitară a scăzut cu 43,9% faţă de mai 2019 la 1 miliard euro. În acelaşi timp, importurile de bunuri s-au diminuat cu 35,4% an/an la 5 miliarde euro în mai: componentele comunitară şi extra-comunitară au scăzut cu 35,9% an/an la 3,6 miliarde euro, respectiv 34,2% an/an la 1,4 miliarde euro. Ajustarea deficitului comercial în luna mai a fost determinată de ajustarea componentei comunitare cu 24,6% an/an la 0,84 miliarde euro, arată Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania. Pe de altă parte, deficitul balanţei comerciale cu bunuri cu ţările din afara Uniunii Europene s-a intensificat cu 11,3% an/an la 0,41 miliarde de euro în luna mai, mai punctează Rădulescu, care adaugă că intensificarea deficitului pe toate cele cinci luni la 7,34 miliarde euro a fost determinată de adâncirea deficitului comercial cu bunuri cu ţările Uniunii Europene, cu 17,7% an/an la 5,5 miliarde euro.

Preşedintele ANEIR mai punctează că datele indică faptul că România nu şi-a repornit încă motoarele exporturilor, din următoarele motive: 1. scăderea cererii pe plan international; 2. dificultăţile în ciclul de aprovizionare; 3. imposibilitatea exportatorilor de a mai merge la târguri şi expoziţii pentru a putea să mai preia comenzi.

"Sperăm că din septembrie, programul de promovare (a exporturilor) să reînceapă să funcţioneze după ce a fost blocat timp de cinci luni, perioadă în care exportatorii români nu au mai putut lua contact cu partenerii în cadrul misiunilor şi târgurilor internaţionale. Nu mai spun că la fel de grav este şi faptul că, din ianuarie, 30 de ţări partenere ale României nu mai beneficiază de asistenţa unor ataşaţi comerciali în cadrul birourilor comerciale de la ambasadele ţărilor noastre din străinătate. Asta ca urmare a unei măsuri intempestive şi iraţionale luată de Ministerul Economiei de a înceta detaşarea ataşaţilor comerciali, lucru care cu reţeaua Ministerului de Externe nu s-a întâmplat, ci cei detaşaţi au fost menţinuţi în continuare la posturi, iniţial până în august şi acum printr-o nouă reglementare s-a prelungit mandatul până în martie 2021. (...) E o viziune total greşită. Acum era nevoie mai mult decât în altă perioadă de prezenţa colegilor noştri din ambasade care să ne faciliteze contactele cu potenţialii parteneri. Nu mai spun de dificultăţile de finanţare a contractelor de export: avem o firmă de nota 10 din cadrul asociaţiei noastre care stă de la început de martie la porţile EximBank ca să primească un amărât de credit de 2 milioane de euro, credit garantat şi supragarantat. Birocraţia este mai puternică decât interesele economice", spune Ionescu.

Analiştii financiar-bancari se aşteaptă ca şocul economic Covid-19, care a lovit în comerţul internaţional, să ofere şansa reechilibrării deficitului extern prin contracţia importurilor într-un ritm mai rapid decât cel al exporturilor. Pe 2019, la categoria produse chimice, România a înregistrat un deficit de aproape 8 miliarde de euro, de circa 4 miliarde de euro la combustibili şi de 2 miliarde de euro la alimente şi animale vii. Acum, după primele cinci luni ale lui 2020, deficitul la produse chimice şi derivate este de aproximativ 3,6 miliarde de euro, de peste 1 miliard de euro la combustibili şi de 1 miliard de euro la alimente şi animale vii. Totodată, deficitul la categoria mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă este de puţin sub 2 miliarde de euro.

"Sunt deficitele clasice care se menţin de ani de zile şi care (se vor adânci) dacă prin noul program de investiţii şi relansare nu se va pune accent, nu doar pe hârtie ci şi în practicile care vor urma, pe relansarea producţiei de petrochimie - de prelucrare a gazelor, şi a celorlaltor materii prime în substanţe chimice şi îngrăşăminte, unde România a devenit net importator având cel mai mare deficit, aproape 10 miliarde de euro anual. La fel şi în domeniul agricol, dacă nu vom rezolva problemele de aprovizionare şi de preluare a produselor şi de asigurare a unei producţii continue, nu doar sezoniere, şi aici deficitul se va lărgi. Singurul sector care a mers foarte bine în perioada asta, şi e meritul celor din acest sector, sunt IT-iştii, unde avem o creştere de câteva sute de milioane (de euro) la încasările din export faţă de perioada similară a anului trecut", a mai afirmat Mihai Ionescu, care a adăugat: "Avem acum, în urma întâlnirii pe care am avut-o între exportatori şi primul ministru, cu participarea ministrului de Finanţe şi a ministrului Economiei, avem în pregătire o întâlnire tehnică prin care să găsim soluţii concrete la cele 25 de măsuri pe care le-am înaintat celor în drept".

Andrei Rădulescu de la Banca Transilvania se aşteaptă la rândul său la "ameliorarea contribuţiei exportului net la dinamica anuală a PIB pe termen scurt şi mediu, scenariu susţinut de majorarea ratei de economisire, perspectivele de depreciere pentru cursul real efectiv al RON şi ameliorarea ofertei interne de bunuri în ciclul post-pandemie". Pe fondul datelor privind deficitul comercial cursul de schimb euro/leu a fost pus uşor sub presiune, însă BNR a afişat vineri un curs de 4,8418 lei/euro faţă de 4,8408 joi.

"În scenariul central diferenţialul dintre dinamica anuală a importurilor şi ritmul anual al exporturilor s-ar putea ajusta spre un nivel mediu de 0,5 puncte procentuale în perioada 2020-2022", spune acesta.

În perioada 1 ianuarie - 31 mai 2020, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,3% la export şi 35,2% la import) şi alte produse manufacturate (30,9% la export şi respectiv 29,9% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2020 a fost de 17,155 miliarde de euro la expedieri şi de 22,668 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi 72,9% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2020 a fost de 6,597 miliarde de euro la exporturi şi de 8,425 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,8% din total exporturi şi 27,1% din total importuri.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. marele guvern a citit aceste statistici?

    daca da le-a inteles?

    are o reactie sau se covideaza in continuare? 

    Cât timp Guvernul poate garanta 80% din plafonul de 140.000 EURO din teapa numita noua casa, mi se rupe de cuvântul deficit. Sunt bani de spart, la greu. Deficitul e pentru fraieri. Noua casa e marele TUN nu rahatisuri cu măști medicinale. Vă dați seama cu va zgudui piata imo. Dacă până acum muncea dobitocul 30 ani sa acopere un credit de 60mii euro pe un apartament de 2 camere acum același dobitoc va munci pe același salariu sa acopere 140 mii de euro pe același prăpădit de rigips de 2 camere. Își freacă băncile mâinile și " dezvoltării" la fel. Prosti se găsesc întotdeauna. Așa că să nu ne mai plângem de deficite. Încă mai avem de unde, chiar mi se rupe. La ce se întâmplă acum nu mai e speranța. E o lume a absurdului. Mă întreb de ce mai muncește lumea? Ar putea sta la terase și să plătească consumația guvernul în numele pornirii economiei, că doar are bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb