MIHAI MANEA, MANPRES:  "Printul nu va muri, dacă va investi în vânzările de abonamente"

A consemnat VLAD PÎRVU
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 17 decembrie 2013

"Printul nu va muri, dacă va investi în vânzările de abonamente"

Într-un interviu acordat ziarului BURSA, Mihai Manea, directorul general al Manpres, unul dintre cei doi mari jucători de distribuţie de presă scrisă în regim de abonament din ţara noastră, a acceptat să abordeze subiectele legate de evoluţia pieţei pe care activează şi despre problemele cu care se confruntă presa scrisă din România.

Reporter: Cum se prezintă piaţa distribuţiei presei scrise?

Mihai Manea: Piaţa de distribuţie a pieţei scrise se împarte în două părţi: cea sub formă de abonament şi cea care se vinde, la bucată, la chioşcuri sau magazine specializate.

Partea de abonamente este folosită, în mare parte, de oamenii de afaceri care comandă publicaţii de business. La chioşc găseşti la vânzare publicaţii tabloide sau ziare care se vând la pachet cu cărţi. În perioada ziarelor care se vindeau împreună cu diverse inserţii (cărţi, CD-uri, DVD-uri) am avut foarte puţine cereri, în jur de 5%. Nu a avut niciun efect, în cazul nostru, această încercare a editorilor de a vinde o publicaţie cu ajutorul unei inserţii contracost.

În schimb, am avut creşteri pe Financial Times, Wall Street Journal, The Economist şi alte publicaţii de acest gen.

Tipărim peste 2000 de publicaţii internaţionale pe care le putem distribui în aceeaşi zi de apariţie şi la un preţ mult mai mic decât abonamentul la un ziar original. Putem oferi, la pachet, în jur de 2000 de publicaţii internaţionale la un preţ foarte avantajos, aproximativ la preţul uneia tipărite. În ultima perioadă simţim o presiune foarte mare pe care o pun editorii din punct de vedere al plăţii. Până în urmă cu 2-3 ani nu era aşa, dar faptul că în fiecare an s-a închis câte o firmă de abonamente a dus la această abordare "dură" a lor.

Reporter: La cât se situează afacerile Manpres?

Mihai Manea: Cifra de afaceri este în jurul a 1,4 milioane euro anual, cu o marjă de profit de 12%. Anul trecut am avut peste 600.000 de lei profit la afaceri de 5,3 milioane de lei. La anul cred că vom creşte în continuare. Cu excepţia companiilor farmaceutice, clienţii se menţin.

Reporter: Cum aţi ajuns, între 2008 şi 2010, de la afaceri de 1,4 milioane de lei la 5,9 milioane de lei?

Mihai Manea: A fost un context favorabil pentru că atunci a picat atât Rodipet, cât şi alţi jucători. În fiecare an, în Bucureşti s-a închis câte o firmă veche de abonamente, cum este cazul Interpress, MT Press, Mediapress şi al altora.

Reporter: În urmă cu doi ani aţi înregistrat o uşoară scădere a afacerilor. Ce s-a întâmplat?

Mihai Manea: În 2011 a venit, într-adevăr, criza în România în acest segment de piaţă. Noi, având un sistem de distribuţie axat, la momentul respectiv, pe partea bugetară, ne-am confruntat cu foarte multe reduceri de cheltuieli din partea clienţilor. Automat s-au micşorat alocările bugetare pentru achiziţii.

Noi ne-am dublat numărul de clienţi din segmentul privat, dar, chiar şi aşa, tot nu am ajuns la nivelul din 2010.

Anul acesta au redus comenzile multe companii multinaţionale. Primele au fost cele din industria farmaceutică. Unele au redus cu 100% aproape, rămân cu 2-3 publicaţii. Din punctul meu de vedere, multinaţionalele ne dau un prim semnal despre cum va merge economia în următorii ani în România.

Momentan, bugetarii au rămas constanţi pe comandă.

La ce portofoliu de clienţi avem şi la ce condiţii erau în piaţă în urmă cu 6-7 ani, trebuia să avem o cifră de afaceri de 10 milioane de euro acum. Dar a venit criza şi comenzile s-au redus simţitor.

Reporter: Cum vă înţelegeţi cu concurenţa?

Mihai Manea: Avem un concurent situat pe aceeaşi poziţie ca şi a noastră şi pot spune că, chiar dacă există o competiţie acerbă între noi, există un respect reciproc - numai simplul fapt că în acest an am comandat de la ei publicaţii în jurul a 100.000 de euro confirmă acest lucru.

Reporter: Să vindeţi la chioşcuri, cu bucata, v-aţi gândit?

Mihai Manea: Nu vreau să fac vânzare cu bucata, cu toate că am vrut, la început. Am participat la licitaţie, dar lucrurile erau deja aranjate şi nu am câştigat, chiar dacă am avut cea mai bună ofertă. De atunci nu m-a mai interesat să vând cu bucata.

Piaţa de abonamente este "virgină" în Bucureşti.

Suntem doi distribuitori mari, dar nici unul din noi nu a mers pe o dezvoltare a abonamentului pe persoană fizică.

Consider că a oferta persoanele fizice este o idee foarte bună, mai ales că, pe lângă faptul că putem livra la prima oră a dimineţii ziarele la domiciliul clientului, avem avantajul că putem livra cele mai cunoscute ziare internaţionale precum Financial Times, The Economist, Wall Street Journal şi altele de acest tip în aceeaşi zi de apariţie ca în Londra şi la un preţ foarte mic.

Reporter: Care este procentul clienţilor Manpres din sectorul bugetar? Dar din cel privat?

Mihai Manea: În 2013, avem 60% clienţi bugetari şi 40% proveniţi din mediul privat. Suntem prezenţi predominant pe segmentul bugetarilor mari, dar, în acelaşi timp, mai sunt şi cei medii şi mici, cum este cazul inspectoratelor şcolare, direcţiilor de sănătate, celor silvice etc. Sunt aproximativ 40 de instituţii bugetare în fiecare judeţ.

Oferim servicii de abonare aproape către toate instituţiile bugetare centrale, cum ar fi: Camera Deputaţilor, Senatul României, Preşedinţia României, Guvernul României etc.

Reporter: Aveţi rău-platnici?

Mihai Manea: Da, în fiecare an avem câte unul. Niciodată doi, însă. Culmea este că sunt companii la care nu mă aşteptam.

Reporter: Manpres oferă, de asemenea, şi o multitudine de abonamente online. Ce ne puteţi spune despre vânzarea acestora?

Mihai Manea: Avem puţine abonamente de online. La noi, acestea reprezintă în jur de 2% din total. Încercăm să vindem cât mai mult publicaţia în format tipărit, cu toate că avem cea mai bogată gamă de ziare online.

Reporter: Ce se întâmplă cu presa scrisă? Va muri printul?

Mihai Manea: Nu cred că vom renunţa la print.

Va depinde mult de politica fiecărui editor în parte, dacă va găsi soluţii ca să finanţeze tiparul în continuare. Aşa cum am mai spus, este timpul ca editorul sa investească în promovarea vânzării publicaţiei în regim de abonament, pentru că un număr mare de abonamente conferă unei publicaţii o stabilitate şi chiar o poziţionare bună în piaţă.

Publicaţiile noi întâmpină probleme pe piaţa abonamentelor pentru că aproape toţi clienţii au o listă cu care s-au obişnuit şi pe care o actualizează greu cu publicaţiile noi apărute.

O mare eroare a editorilor este că publică în online, gratuit, tot ceea ce pe print este plătit. Aşa nu se poate. Ori treci pe tipul de abonament online plătit, ori schimbi conţinutul. Nu poţi să dai o informaţie gratis doar pentru publicitatea de pe site. Distrugi ideea publicaţiei în sine prin acest lucru. Chiar dacă o faci, măcar fă-o ca în străinătate. Uită-te la un Financial Times sau Wall Street Journal. Toate au abonament pe site, unde peste 50% din informaţie este restricţionată. La noi s-a înţeles greşit, totul se pune gratuit pe site.

Reporter: Ce planuri de viitor mai aveţi cu Manpres?

Mihai Manea: Vom începe să facem, în viitor, vânzarea pe pachete. Vom vinde patru, cinci ziare/reviste la un pachet cu preţ redus, grupate pe domenii: business, financiar, juridic, IT etc. Astfel, va fi mult mai avantajos decât dacă le-ai achiziţiona separat.

Vrem să implementăm în viitor un alt proiect - să deţinem exclusivitate pentru abonamentele unei întregi edituri.

Şi, nu în ultimul rând, vrem să punem în practică proiectul ce necesită cea mai mare investiţie atât financiară, cât şi umană a companiei Manpres: ofertarea persoanelor fizice şi, implicit, livrarea publicaţiilor la domiciliul lor.

Reporter: Câţi angajaţi aveţi?

Mihai Manea: Acum avem 15 angajaţi, încă mai facem angajări. Salariile sunt bune la nivel de distribuţie de presă şi sunt plătite la zi. Pot spune că în proporţie de 95% dintre angajaţi sunt activi de la începutul firmei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Difuzarea presei este dezastruoasa ,acum,datorita difuzorilor de print,la chioscuri.

    Daca Manpres s-ar adresa si persoanelor fizice,cu o oferta mai mare decat cea de acum(sunt putine reviste de specialitate),ar avea mult de castigat 

    1. Stimate Domn,

      in viitorul apropiat o sa beneficieze si persoanele fizice de serviciile noastre. Suntem in faza finala cu acest proiect.

       

    Eu sunt un abonat persoana fizica.Cu toate ca sunt la 3200 km distanta de Romania saptamanalul la care sunt abonata ajunge la timp,frumos ambalat.Sunt foarte multumita si am sa-mi mentin abonamentul si de ce nu poate suplimentez.Multumesc Manpres!

    1. Buna ziua Doamna Elena,

      Va mulțumim pentru aprecieri! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb