MIHAI NICHIŞOIU, TRADEVILLE:  "Companiile cu iniţiative de responsabilitate socială sunt mai rentabile"

A.I.
Piaţa de Capital / 11 noiembrie 2018

 "Companiile cu iniţiative de responsabilitate socială sunt mai rentabile"

Firmele care se remarcă prin iniţiative de responsabilitate socială au un randament al capitalurilor proprii cu 7% mai mare decât celelalte companii, arată un studiu realizat de Goldman Sachs pentru emitenţii din indicele Russell 1000, a declarat sâmbătă Mihai Nichişoiu, broker senior la Tradeville, în cadrul Forumului Investitorilor Individuali organizat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Mihai Nichişoiu a spus: "În Statele Unite, activităţile filantropice înseamnă, în acest moment, undeva pe la 360 de miliarde de dolari. Sectorul public înseamnă vreo patru trilioane de dolari, în timp ce sectorul privat şi, în general, companiile listate la bursă înseamnă poate 15 trilioane de dolari. Dacă vrem să ne îndreptăm către responsabilitate socială, această iniţiativă trebuie să vină în special din partea companiilor pentru că, după părerea mea, publicul, investitorii sunt deja acolo".

Potrivit brokerului de la Tradeville, în momentul de faţă, 80% din companiile componente ale indicelui S&P 500 raportează cum îşi desfăşoară activitatea conform unor criterii de responsabilitate socială.

"În 2011 doar o companie din cinci făcea acest lucru", a spus Nichişoiu.

Reprezentantul de la Tradeville a adăugat: "Mai ales după criza din 2008, s a creat această schismă între companii, chiar companii listate şi investitori. Una dintre primele mişcări de protest după criză s a numit Occupy Wall Street.

Dar partea de responsabilitate socială poate fi o formulă de tip win win, care apropie, împacă din nou cele două lumi".

Conform unor sondaje, 51% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani din Statele Unite nu se identifică cu capitalismul, a spus brokerul adăugând: "Este un studiu la care trebuie să fim atenţi pentru că trebuie să ne întrebăm ce fel de audienţă vom avea la acest forum peste 10 sau 15 ani".

Mihai Nichişoiu a mai subliniat că, în nordul Europei, circa 60% din capacitatea de generare a energiei electrice se bazează pe tehnologii verzi, în timp ce în economii europene puternic industrializate precum cea a Germaniei, această cifră se ridică la 25%.

"La nivel global, doar 8% din capacitate este verde, dar două treimi din ceea ce se construieşte acum este deja verde. Vor veni investiţii foarte mari în această zonă", a spus Nichişoiu.

În opinia brokerului, ţara noastră are mare noroc că se află în Europa, care este cea mai activă zonă din acest punct de vedere, astfel încât acest trend al responsabilităţii sociale vine tot mai mult către noi.

Adrian Tănase, Bursa de Valori Bucureşti:

"100 de lei investiţi lunar în BET ar fi adus 148.000 de lei, în ultimii 20 de ani "

O sumă de 100 de lei investită lunar în indicele BET din 1998 şi până în prezent ar fi adus unui investitor 148.000 de lei, a afirmat Adrian Tănase, directorul Bursei de Valori Bucureşti, în cadrul aceluiaşi eveniment.

Potrivit oficialului BVB, acelaşi plasament în depozite bancare ar fi generat 50.000 de lei.

Adrian Tănase a spus: "Bursa este şi pentru cei care nu sunt specialişti şi care fac altceva, sunt ingineri arhitecţi, IT işti. Nu trebuie să ai background financiar ca să îţi ţii investiţiile la bursă. Trebuie doar să ai disciplină pe termen foarte lung".

Directorul BVB a subliniat că oamenii trebuie să ştie că a plasamentele pe termen lung într un portofoliu diversificat produc randamente mai mari decât depozitele bancare, activul preferat încă de marea majoritate a indivizilor din ţara noastră.

De asemenea, Adrian Tănase a arătat că investiţiile în acţiuni comportă două mari riscuri riscul specific şi cel de piaţă.

Riscul specific înseamnă că o companie nu performează bine, ajungând chiar în situaţia de a da faliment, şi este gestionat prin diversificare, iar riscul de piaţă, care ţine de un eveniment la nivel global şi are un impact negativ asupra tuturor acţiunilor este rezolvat de timp, a explicat Adrian Tănase.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb