MIHAI TUDOSE: "Trebuie să ne ocupăm serios de tronsoanele de pe Valea Oltului şi Valea Prahovei"

GABRIEL TĂNASE
Politică / 3 septembrie 2017

Mihai Tudose (Sursa foto: Gov.ro)

Mihai Tudose (Sursa foto: Gov.ro)

"Mă aştept să nu crească preţurile la carburant; nu din cauza accizei", mai spune premierul

Premierul Mihai Tudose a declarat ieri că ar trebui găsită o soluţie pentru tronsoanele din zonele Valea Oltului şi Valea Prahovei, afirmând că a avut, în acest sens, o discuţie cu liderul PSD, Liviu Dragnea, şi cu membrii din conducerea partidului, relatează Agerpres.

Întrebat cum vede situaţia autostrăzilor din ţara noastră, având în vedere că la anul este Centenarul, Mihai Tudose a spus, la Antena 3: "Eu înţeleg că la anul este Centenarul, dar nu o să putem să rezolvăm în şase luni cei 27 de ani de bâlbe şi de momente în care, ştiu eu, conducerea de atunci a stabilit că nu avem nevoie de autostrăzi, unii au stabilit că nu avem nevoie de industrie în timp, ştiţi. În schimb, suntem foarte determinaţi să rupem pisica, pe româneşte. Cel puţin două tronsoane au devenit cumva un pariu naţional sau o marotă naţională: Valea Oltului şi Valea Prahovei. Ar trebui să ne ocupăm foarte serios de el şi am avut o discuţie cu domnul preşedinte Liviu Dragnea, cu conducerea partidului şi trebuie să găsim o soluţie să le putem face".

Totodată, premierul a spus că preţurile la carburant nu vor creşte în perioada următoare.

El a precizat: "Eu vă sugerez următorul lucru. Hai să vedem cât a fost preţul la carburant pe data de 30 când a fost şedinţa de guvern şi mai vedem peste o lună, o lună jumate, cât e. Că a crescut preţul azi la carburant, acciza, ştiţi, de la 15 septembrie intră. Întrebaţi-i pe domnii de la pompă ce se întâmplă. Eu mă aştept să nu crească. Nu din cauza accizei".

Totodată, întrebat dacă sunt miniştri de care nu este mulţumit, premierul a răspuns: "Eu cred că tocmai am stabilit că evaluarea se face la partid, nu la televizor".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Inca o dovada de habarnism! Daca langa un leu pui zece bani, cati bani ai? In alta ordine de idei, nea Terente asta vrea da faca bugetul pe anul viitor?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb