Minciuna celor două miliarde

Sindicatele profesorilor au fost minţite. Din nou. Li s-a transmis liderilor acestora, informaţie livrată şi opiniei publice, cum că, pentru a le satisface creşterile de venituri în acest an, Guvernul va fi silit să cheltuie două miliarde de lei. Mărindu-şi astfel gaura. Nu este nicidecum aşa.

Conform datelor oficiale şi de ultimă oră de la Eurostat, în România există 172.600 de cadre didactice. Guvernul pretinde că, în baza unei ordonanţe de urgenţă, le creşte acestora veniturile în acest an, nediferenţiat, cu câte 1.000 de lei. Este suma brută. Netul se ridică la doar 640 de lei. Restul sunt încasări la stat. Bani întorşi sub formă de impozite. Admiţând că mai rămân şapte luni din acest an în care se vor face aceste plăţi suplimentare - în realitate cred că nu vor fi decât şase - suma totală cheltuită de stat este de 773.248.000 lei. Deci de aproape trei ori mai mică decât cea anunţată de Guvern. Şi insist asupra faptului că guvernanţii s-au referit exclusiv la cheltuielile suplimentare din acest an. După care, din păcate, oamenii politici, dar şi jurnaliştii, şi sociologii şi alţi comentatori au vânturat aceeaşi sumă.

Dar poate Guvernul, fără să fi vrut, a comis o eroare.

Să ne imaginăm că de fapt cei doi tovarăşi de drum politic, Nicu şi Marcel, s-au referit la un întreg an calendaristic, dar au derapat fără vreo rea intenţie, precizând că este vorba doar de ce a mai rămas din 2023. Nici aşa cifra de două miliarde nu stă în picioare. În 12 luni, conform calculului pe care l-am prezentat mai sus, care se raportează la venitul net pe care-l va încasa fiecare dascăl şi la numărul total de dascăli conform Eurostat, Guvernul nu va cheltui decât 1.325.568.000 lei bătuţi pe muchie. Deci nu două miliarde. În aceste condiţii mă întreb, făcând mari eforturi pentru a merge mai departe pe prezumţia bunei credinţe, oare de ce atunci când guvernanţii sunt în eroare, întotdeauna eroarea este în sus şi niciodată nu e în jos. Nu cumva este vorba nu de o simplă eroare, ci de o gravă rea intenţie?

Aşa cum am anticipat în analiza de ieri, preşedintele Klaus Iohannis a suferit din nou un eşec. Asta în caz că s-ar fi străduit cu adevărat să realizeze o conciliere, aşa cum prevede Constituţia, între stat şi societatea civilă. Dar nu s-a străduit. Doar a simulat. A simulat că îşi încordează muşchii, convocându-i la Cotroceni pe Ciucă şi Ciolacu, şi convingându-i, vezi Doamne, să cedeze în faţa sindicatelor. A fost doar o pantomimă. Un moment relativ spectaculos, dar cu totul şi cu totul inutil. O nouă încercare de a-i juca pe degete pe profesori. Marea problemă este însă că aceştia nu mai dau doi bani pe angajamentele celor aflaţi la putere. Şi-au pierdut încrederea. Sunt frustraţi, suspicioşi şi din ce în ce mai determinaţi să reziste până când se văd cu sacii în căruţă. Iar împotriva lor au început presiunile. Unele vin din direcţia presei aservite, altele, atenţie, din direcţia inspectoratelor de învământ. Care fac de zor liste cu greviştii şi cu negreviştii, avertizându-i pe primii că nu vor mai fi remuneraţi. Inspectoratele de învăţământ sunt subordonate Ministerului Educaţiei. Care poartă o grea răspundere pentru tot ceea ce se întâmplă. Iar acest minister este condus de fosta consilieră de la Cotroceni a lui Klaus Iohannis. Ligia Deca. Întrucât o grevă generală nu s-a mai văzut în România de 18 ani, iar greva generală se desfăşoară chiar în domeniul pe care acesta doamnă îl păstoreşte, mă întreb - şi cred că fac asta pe bună dreptate - de ce nu a demisionat până acum. De ce nu şi-a dat demisia de onoare. Sau de ce nu a fost dezonorată printr-o demitere. Nu ştia cu ce probleme se confruntă dascălii în special şi şcolile plus învăţământul superior în general? Ce demersuri a făcut domnia sa de când a preluat portofoliul Educaţiei pentru a ameliora situaţia dezastroasă a educaţiei din România? Să fim serioşi! Nu a făcut absolut nimic. Este la minus. Mai ales dacă luăm în calcul noua lege a învăţământului. O adevărată nenorocire. Scrisă şi agramat. Pe care, în definitiv, şi-a pus semnătura.

Ce e de făcut? Un singur lucru e de făcut: onorarea integrală şi imediată a tuturor solicitărilor dascălilor din România. Până una alta, printr-o ordonanţă de urgenţă. Aşa cum cer aceştia, în mod insistent.