Ministerul Finanţelor a emis un ordin care prevede reducerea prefinanţării în cadrul proiectelor europene la maxim 10% din valoarea eligibilă. Prefinanţarea se acordă în cel puţin două rate, iar excepţie fac proiectele majore, pentru care cota de prefinanţare poate fi de maximum 20% şi proiectele care intră sub incidenţa ajutorului de stat.
"Această modificare legislativă s-a dovedit a fi necesară în condiţiile în care pre-finanţarea acordată iniţial în procent de 30-40% nu a generat, din partea beneficiarilor, un volum suficient de cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate în proiecte pentru a permite derularea unui flux financiar coerent al sumelor primite în acest scop de la UE", informează Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS).