Ministerul Mediului demarează iniţiativa "Luna Dunării", în perioada 10 iunie - 10 iulie

Laura Boico
Miscellanea / 11 iunie 2016

Ministerul Mediului demarează iniţiativa "Luna Dunării", în perioada 10 iunie - 10 iulie

O serie de evenimente dedicate fluviului Dunărea vor fi organizate, timp de o lună, în perioada 10 iunie - 10 iulie, sub titulatura "Luna Dunării", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Iniţiativa aparţine Ministerului Mediului şi se va derula cu scopul marcării, în fiecare an, pe 29 iunie, a Zilei Dunării.

"Dată fiind importanţa informării, conştientizării şi implicării populaţiei în eforturile de conservare şi protejare a fluviului Dunărea, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis ca, în acest an, manifestările dedicate sărbătorii Dunării să aibă loc timp de o lună, în perioada 10 iunie - 10 iulie 2016, sub denumirea «Luna Dunării». Pe parcursul «Lunii Dunării», Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Administraţia Naţională "Apele Române", autorităţile guvernamentale centrale şi locale, municipalităţile şi organizaţiile non-guvernamentale, asociaţiile, şcolile şi grădiniţele, comunităţile ştiinţifice colaborează, în cadrul unui parteneriat având ca obiectiv desfăşurarea a numeroase activităţi independente sau comune, desfăşurate pe plan local, naţional şi regional, de conştientizare a oamenilor privind importanţa Dunării şi a afluenţilor acesteia. Implicarea în organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi este o ocazie deosebită pentru promovarea imaginii României în lume, a eforturilor pe care ţara noastră le întreprinde în vederea conservării fluviului Dunărea", se precizează în comunicatul citat.

De asemenea, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Administraţia Naţională "Apele Române" organizează în "Luna Dunării", cu participarea specialiştilor şi reprezentanţilor societăţii civile din toată ţara, şedinţe festive ale celor 11 Comitete de Bazin extinse, având ca temă sărbătorirea Zilei Dunării.

Ziua de 29 iunie marchează semnarea Convenţiei pentru Protecţia şi utilizarea durabilă a Fluviului Dunărea. La 29 iunie 1994, statele situate în Bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina), precum şi Comisia Europeană au semnat la Sofia (Bulgaria) acest important document, aducând în atenţia opiniei publice necesitatea protejării Dunării. Ulterior, Convenţia a fost semnată de Bosnia şi Herţegovina şi de Serbia şi Muntenegru. Acestea sunt, în prezent, Părţi la Convenţie, ceea ce simbolizează faptul că Dunărea nu poate fi gestionată decât printr-o strânsă cooperare internaţională. România este depozitarul Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.

Manifestări dedicate Zilei Dunării se desfăşoară în toate statele dunărene, pentru a marca dorinţa comună a acestora de a-şi uni forţele în sprijinul protejării acestui fluviu unic în Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb