Ministerul Mediului şi ONG-urile au semnat un acord pentru protejarea pădurilor

P.B.
Ziarul BURSA #Companii / 29 februarie 2016

Ministerul Mediului şi ONG-urile au semnat un acord pentru protejarea pădurilor

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi organizaţiile non-guvernamentale de mediu au semnat o declaraţie privind priorităţile şi direcţiile concrete de acţiune în domeniul protejării şi administrării sectorului forestier din ţara noastră, în cadrul unui "forum al pădurilor" la care au participat reprezentanţii MMAP, operatori economici din piaţă, precum şi organizaţii ale societăţii civile.

Documentul cuprinde o viziune despre viitorul pădurilor din România şi un set de măsuri şi obiective concrete pentru protejarea pădurilor, atât pentru anul 2016, cât şi pentru orizontul 2020.

Pentru anul curent, declaraţia are în vedere următoarele măsuri:

- atingerea obiectivelor impuse de Regulamentul UE 995 / 2010 (EUTR) - directiva europeană în domeniul protejării pădurilor;

- dezvoltarea aplicaţiilor Wood Tracking şi SUMAL ca instrumente de control eficiente, mărirea gradului de transparentizare a informaţiilor generate de acestea şi realizarea unor sisteme de monitorizare şi evidenţă a controalelor;

- adoptarea ghidului de planificare strategică participativă sectorială în scopul elaborării Strategiei Forestiere Naţionale;

- înfiinţarea unei structuri specializate în controlul regimului silvic în subordinea direcţiei generale păduri din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

- instituirea prin actul normativ de organizare şi funcţionare a Gărzilor Forestiere de criterii şi indicatori de performanţă şi de conduită, şi de măsuri de monitorizare a activităţii personalului Gărzilor Forestiere;

- modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică (HG 924 /2015), astfel încât să fie transpuse în mod adecvat principiile de valorificare instituite în Codul Silvic;

- modificarea legii 171/ 2010 a contravenţiilor silvice pentru acoperirea integrală cu măsuri sancţionatorii a faptelor care se constituie ca şi contravenţii silvice;

- realizarea cadrului legal care să asigure compensarea contravalorii produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru proprietăţile lor care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă;

- instituirea "Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine" (conform Codul silvic art. 26 alin. 3), ca instrument oficial de evidenţă şi gestiune în vederea asigurării protecţiei stricte a acestora;

- asigurarea funcţionării "Consiliul Naţional pentru Silvicultură".

În ceea ce priveşte măsurile vizate pentru perioada 2017-2020, MMAP şi organizaţiile de mediu au în vedere dezvoltarea Sistemului de Monitorizare şi Informare privind Managementul Forestier prin integrarea amenajamentelor silvice în format GIS (n.r. sistem geografic internaţional), asigurarea continuităţii în furnizarea şi valorificarea rezultatelor actualizate ale Inventarului Forestier Naţional, demararea unui plan pentru trecerea terenurilor din proprietate privată în domeniul public al statului în zonele de protecţie strictă şi integrală a parcurilor naţionale şi în cazul pădurilor virgine, precum şi îmbunătăţirea colaborării interorganizaţionale pentru majorarea suprafeţei împădurite prin identificarea terenurilor şi a soluţiilor tehnice adecvate.

La Forumul Pădurilor au fost prezenţi actori-cheie din domeniu - autoritatea de resort, organizaţii de mediu, organizaţii din industria forestieră, experţi şi cercetători din domeniul silvic, reprezentanţi de ambasade şi companii procesatoare de lemn, în vederea unui dialog legat de gestionarea responsabilă şi protejarea pădurilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Am citit toate sarcinile pe care le are CNS. prea multe si sant parte sarcini pt. cei activi in silviculktura. Ma simt obligat sa arat ca eu in calitate de presedinte al ONG. PADURI PENTRU VIITOR ,cand organizez actiuni de plantare paduri ma confrunt cu o afirmatie : plantati voi ca sa aibe cine taia. Cand duceam cu masina puieti mi s-a spus urmatoarele :" tara asta nu merita nimic "" S-a ajuns in situatia ca atunci cand lumea vede un parchet o clasifica ca fiind defrisari abuzive . . Insasi CNS este cunoscut de prea putina lume - ajunge - Pt. a lichida aceasta defaimare nemeritata a silviculturii .trebuie luate masuri de informare . Se stie de cand e lumea ca in asemenea situatie se publica O CARTE ALBA SI O CARTE NEAGRA. Cartea alba contine realizarile iar cartea neagra deficientele. Scopul carti negre este acela de a nu lasa pe fiecare neavenit sa faca constatari . Adica se stie neregulile de cei din silvicultura si s-au luat masuri.Este singurul mod pe tehnica "" de a lua-o inaintea criticilor " Aceasta carte neagra sa contina si problema ECOTALIBANILOR . CARE FAC MULTA GALAGIE IN MOD INUTIL Ex. ultimele manifestatii in apararea padurii . Santem in fata fenomenului de frica colectiva ca raman fara paduri care sant vitale pt. viata noastra. Cartea Alba va trebui sa elimine aceste temeri colective. Mai este o problema aceia ca aceste carti trebuiesc redactate pt. fiecare judet si sa contina date verificabile pe ocoale silice. Deci Va solicit adresa de contact pt. am constatat ca in administratia silvica dela Bucurestiu multi nici nu stiu de existenta acestei structuri deumite Consiliul National pt. Silvicultura. Pe. Cv. meu notez ca am plantat in trei campanii de impaduriri 1600 ha. si am plantat 500 ha perdele forestiere la Poarta Alba = 500 km. x 10 m. Detin harti ( istorice ) cu aceste perdele .Pot dovedi cu acte cela spuse. pe CV. Am tm 0726 00 64 99 Morariu Mircea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb