Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor elaborează, în această perioadă, planul de priorităţi pentru anul 2016, în acest sens, conducerea instituţiei dorind să poarte discuţii şi cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi conexe protecţiei mediului şi care s-au implicat activ, în ultimii ani, în acţiuni cu impact semnificativ în acest domeniu, arată un comunicat remis azi redacţiei.
Astfel, mâine, ora 10:00, la sediul MMAP, reprezentanţii ONG-urilor sunt invitaţi la o discuţie asupra priorităţilor instituţiei pe anul 2016. La întâlnire va participa ministrul mediului, Graţiela-Leocadia Gavrilescu, împreună cu toată conducerea.