MINISTERUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: România - pe harta intereselor investiţionale ale Emiratelor Arabe Unite

Andrei Stan
Companii / 24 octombrie 2017

Ilan Laufer

Ilan Laufer

Revitalizarea şi consolidarea relaţiilor tradiţionale economice şi comerciale dintre România şi ţările din Golful Persic prin implementarea de proiecte comune concrete, care să valorifice întregul potenţial de cooperare, creşterea relaţiilor bilaterale în domenii consacrate şi multiplicarea lor în sectoare noi din economie se află pe agenda vizitei oficiale a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, în această zonă, în perioada 21-29 octombrie 2017, informează un comunicat de presă al ministerului de resort trimis Redacţiei.

Potrivit sursei citate, vizita de lucru a debutat în Emiratele Arabe Unite (EAU), cu participarea, la sediul Camerei de Comerţ Dubai, la un forum pentru prezentarea InvestRomania, unde demnitarul român a expus demersurile iniţiate de Guvern pentru susţinerea şi încurajarea investitorilor care vin cu proiecte viabile de dezvoltare în ţara noastră, printre care se numără legea Parteneriatului Public Privat şi schemele de ajutor de stat.

"În acest sens, creşterea economică din România, de 5,8 % pe primul semestru 2017, cea mai mare din UE - a prilejuit o discuţie detaliată despre măsurile Guvernului României menite să asigure un climat economic sigur şi stabil, prielnic dezvoltării şi investiţiilor străine directe", se arată în comunicat.

Totodată, ministrul Laufer a accentuat, potrivit sursei citate, poziţia strategică a ţării noastre, avantajele oferite de accesul direct la coridoarele de transport pan-europene, care fac din România una dintre cele mai atractive destinaţii de afaceri din Europa Centrală şi de Est, de interes pentru oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite care deţin un potenţial mare pentru investiţii, ce ar putea fi orientat către proiecte de infrastructură, sectoare industriale, IT, turism şi agricultură.

"Ca modalitate de intensificare a relaţiilor economice bilaterale dintre EAU şi România susţin derularea unor proiecte trilaterale, în formatul România (executant) - EAU (investitor) - un terţ stat (beneficiar) şi reiterez dorinţa noastră de a concretiza cât mai curând proiecte economice bilaterale şi de investiţii între România şi EAU, în sectoare strategice şi de interes", a spus ministrul român.

Din delegaţia de la Bucureşti a făcut parte şi secretarul de stat pentru Afaceri Globale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Monica Gheorghiţa, care a reiterat sprijinul şi importanţa pe care MAE, în numele statului român, le acorda diplomaţiei economice şi comerciale şi dezvoltării relaţiilor bilaterale cu statele din zona Golfului Persic, menţionează ministerul.

Delegaţia din ţara gazdă a fost condusă de preşedintele Camerei de Comert şi Industrie Dubai, Majeed Al Ghurair, care a fost însoţit de Essa Al Ghurair, vicepreşedinte "Al Ghurair Investments LLC", precum şi de importanţi oameni de afaceri din EAU.

În marja vizitei, ministrul Laufer a purtat discuţii despre modalităţile de dezvoltare a relaţiilor de afaceri între companiile din România şi EAU cu ministrul economiei din EAU, Sultan Bin Saeed Al Mansoori, şi cu ministrul secretar de stat, CEO "Abu Dhabi National Oil Company", preşedinte "Abu Dhabi Ports", sultanul Bin Ahmad Al Jaber. Potrivit Ministerului pentru Mediul de Afaceri, au fost identificate direcţii de dinamizare a cooperarării dintre cele două ţări în sectoare precum: manufacturarea unor produse industriale (în domeniul industriei petrolului, petrochimiei, căilor ferate), acordarea de know-how în domenii în care ţara noastră are experienţă (sectorul energetic, domeniul IT), precum şi implicarea în proiecte cu terţe ţări partenere.

În acelaşi cadru, oficialii din cele două ţări au discutat şi despre participarea firmelor româneşti cu echipamente, tehnologie şi fortă de muncă la realizarea proiectelor care vor fi dezvoltate pentru asigurarea condiţiilor necesare organizării World Expo 2020.

În cadrul discuţiilor ministrului Laufer cu reprezentanţii Fondului Investment Corporation of Dubai, autoritate guvernamentală responsabilă pe domeniul investiţiilor, Douraid Zahgouani, membru al bord-ului, a expus pe larg mecanismele de funcţionare ale Fondului, arătându-şi interesul pentru piaţa românească, menţionează comunicatul.

Ministrul Laufer a fost însoţit pe durata vizitei în Emiratele Arabe Unite de Adrian Măcelaru, ambasadorul României la Abu Dhabi, consulul general al României la Dubai, Nicoleta Teodorovici, şi reprezentantul Biroului de Promovare Comercial Economică de la Dubai, Titus Ţintean.

EAU sunt primul partener economic al ţării noastre în spaţiul Consiliului de cooperare al Golfului şi al treilea în lumea arabă, din punct de vedere al volumului schimburilor comerciale bilaterale. În primul semestru din 2017, volumul schimburilor a avut o valoare de 203 milioane dolari, din care 188 milioane dolari export românesc.

Principalele produse comercializate aici sunt: produse vegetale, minerale, lemn şi produse din lemn, echipamente şi aparate electrice, metale comune şi mobilă.

EAU fac parte din grupul ţărilor beneficiare ale Sistemului Generalizat de Preferinţe (SGP), membru al Consiliului de Cooperare din Golf şi membru al OMC.

În perioada 1990 - 31 decembrie 2016 au fost înregistrate un total de 345 de societăţi comerciale cu capital social emiratez care-şi desfăşoară activitatea în România, ocupând astfel locul 43 în topul ţărilor cu societăţi înmatriculate în România. Ponderea în numărul total de societăţi cu investiţie străină este de 0.16%. Capitalul total investit la 31.12.2016 a fost de 23,44 mil. USD, Emiratele Arabe Unite ocupând locul 55 în topul ţărilor din punct de vedere al capitalului investit în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb