Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, va efectua în perioada 5-7 august o vizită în Statele Unite ale Americii pentru discuţii aplicate pe marginea dezvoltării sectorului comunicaţiilor, a intensificării cooperării internaţionale în domeniul tehnologiei informaţiei, a întăririi securităţii cibernetice şi a implementării unor politici guvernamentale cu rol de susţinere a economiei datelor, informează un comunicat al ministerului de resort.
Sub auspiciile parteneriatului strategic România - Statele Unite ale Americii în materie de securitate cibernetică, ministrul Petrescu va avea întrevederi cu conducerea principalelor instituţii federale cu atribuţii în dezvoltare tehnologică şi politici în materie de comunicaţii, printre care Departamentul de Stat, Comisia Federală de Comunicaţii, Departamentul de Comerţ, Departamentul de Apărare, Agenţia de Securitate Cibernetică, Consiliul Naţional de Securitate, Administraţia Naţională pentru Telecomunicaţii şi Informaţii precum şi cu operatori telecom şi furnizori globali de echipamente şi tehnologie pentru comunicaţii.
"Integrarea globală economică, socială şi teritorială generată de industria comunicaţiilor, demersurile de a consolida pe termen lung performanţele pieţei comunicaţiilor din ţara noastră precum şi paşii concreţi realizaţi de România pentru a pregăti procesul de lansare comercială a comunicaţiilor 5G impun cooperare internaţională şi schimbul de bune practici în materie de inovaţie tehnologică şi interoperabilitate a sistemelor, investiţii în cercetare, securitate fizică şi cibernetică a infrastructurilor de comunicaţii, un cadru de reglementare adecvat şi o cooperare solidă între mediul public şi privat", se spune în comunicatul MCSI.
1. # MCSI??!?
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2019, 15:52)
CUM A UPGRADE 112 dpdv COMUNICAȚII.....???