Ministrul Daniel Constantin va participa la o conferinţă pentru agricultură

Simona Grigorescu
Companii / 11 septembrie 2015

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin, va participa luni, 14 septembrie, la conferinţa PRIA Agriculture, care va avea loc la Bucureşti începând cu ora 10:30, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Conferinţa PRIA Agriculture este unul dintre evenimente ale toamnei pentru agricultură şi reprezintă o reală platformă de dezbatere între autorităţi, fermieri şi companiile care îşi desfăşoară activitatea în acest sector.

"Anul acesta, seceta a creat probleme mari agricultorilor români. Au fost afectate recoltele din acest an, dar sunt ameninţate şi îsământările de toamnă. În acest context, ministrul agriculturii va prezenta programul naţional de reabilitare a sistemului de irigaţii în cadrul PRIA Agriculture", precizează sursa citată.

Alături de ministrul agriculturii, la conferinţă vor participa: Mihai Aniţei - director general, Azomureş; Cristian Popescu - managing associate, Popovici Niţu&Asociaţii; Dan Ilie - preşedinte, asociaţia producătorilor agricoli Lapar Ilfov; Florin Căpăţână - vicepreşedinte, asociaţia marilor reţele comerciale - Amrcr; Sorin Minea - preşedinte, Romalimenta; Viorel Matei - fermier.

"Printre temele de actualitate abordate de lectori în cadrul conferinţei PRIA Agriculture se regăsesc: fondurile europene - bilanţ 2015 şi ce trebuie să facem în 2016 pentru a atrage mai multe fonduri, dar şi împortanţa colaborarii dintre producatori, procesatori şi retaileri în România. Vom afla de asemenea, cum sunt încurajaţi tinerii fermieri de către stat şi de către UE, consultanţii ne vor spune despre achiziţionarea terenurilor agricole în România şi ne vor îndruma să găsim modalităţi de creştere în sectorul agricol" a declarat Daniel Constantin.

"Din cauza deficienţelor majore ale Legii 17/2014 privind vanzarea terenurilor din extravilan, o serie de investitori - fie că vorbim de mici fermieri cu 1, 2 -10 ha sau mari jucatori cu mii de ha - nu îşi pot valorifica şi finaliza antecontractele/promisiunile de vânzare cumparare de teren încheiate anterior intrării în vigoare a Legii 17/2014, şi pentru care s-a platit deja preţul. Sper că proiectul de lege aflat în Camera Deputaţilor să rezolve această problemă", a declarat Cristian Popescu, managing associate la Popovici Niţu&Asociaţii.

PRIA Agriculture face parte din seria de conferinţe PRIAevents organizate de specialişti.

Conferinţa PRIA Agriculture se desfăşoară în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK Romania), al portalului Econet România şi al CCIFER. Are ca parteneri Popovici, Niţu&Asociaţii, Azomureş, LAPAR şi InEvent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb