MINISTRUL DE EXTERNE UNGAR:  "Ungaria e gata să ajute în continuare bilateral Ucraina, dar nu va sprijini un nou împrumut al UE"

F.D.
Internaţional / 7 noiembrie 2022

"Ungaria e gata să ajute în continuare bilateral Ucraina, dar nu va sprijini un nou împrumut al UE"

Ungaria este gata să ajute în continuare Ucraina pe bază bilaterală, dar nu va sprijini un nou împrumut al UE în acest scop, a declarat luni la Sofia ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI, conform Agerpres.

Referindu-se la proiectul legislativ ce ar urma să fie prezentat săptămâna aceasta de Comisia Europeană privind un ajutor lunar de 1,5 miliarde de dolari pentru a acoperi necesităţile financiare ale ţării devastate de război, Peter Szijjarto a amintit, în cadrul unei reuniuni a şefilor diplomaţiilor din Iniţiativa Central-Europeană, că Ungaria a susţinut "cu zeci şi sute de milioane de euro" instituţiile medicale, de învăţământ, culturale şi religioase din Ucraina încă înainte de război.

"Suntem gata să continuăm să susţinem Ucraina pe baza unui acord bilateral", a precizat el.

În acelaşi timp, a notat ministrul, Ungaria "categoric nu va susţine un împrumut comun al UE" în acest scop deoarece "am mai făcut acest lucru o dată. Am susţinut împrumutul comun al UE din timpul pandemiei şi a fost mai mult decât suficient", a insistat Szijjarto.

Ministrul de externe ungar a mai afirmat, referitor la sancţiunile adoptate împotriva Rusiei în răspuns la atacul său din Ucraina, că măsurile au avut efectul opus celui promis la implementarea lor: "Brutalitatea războiului creşte şi economia europeană, mai curând decât cea rusă, a fost pusă în genunchi", a spus el.

Szijjarto a dat ca exemplu creşterea costurilor energetice pentru Ungaria, care anul trecut a cheltuit 7 miliarde de euro pe importuri de energie, sumă care anul acesta a crescut la 19 miliarde şi este de aşteptat să ajungă la circa 29 de miliarde de euro în 2023.

"Trebuie să admitem faptul că aceste măsuri esenţialmente au eşuat. Economia europeană suferă şi pare limpede cine are de profitat", a adăugat ministrul.

Guvernul nu va permite ca ungurii să fie făcuţi să plătească preţul războiului şi consideră că pacea este singura soluţie, a subliniat el.

Peter Szijjarto a mai afirmat că Ungaria se află şi sub o dublă presiune a migraţiei, ceea ce creează un risc semnificativ de securitate. Potrivit acestuia, Ungaria a acceptat până acum circa 1 milion de refugiaţi ucraineni şi circa 1.300 de şcoli şi grădiniţe au preluat copii ucraineni.

Totodată, "putem spune fără exagerare că graniţa noastră de sud este sub asediu", a adăugat ministrul ungar de externe, menţionând că autorităţile au împiedicat până acum în acest an circa 230.000 de intrări ilegale.

Cifrele de acum sunt "similare celor din timpul crizei migraţiei din 2015, iar unii dintre cei care vin se atacă unii pe alţii şi atacă gărzile de frontieră cu arme", timp în care, potrivit lui Szijjarto, Bruxellesul îşi continuă "abordarea ipocrită, încurajându-i pe migranţi să vină spre Europa şi întreţinând astfel modelul de afaceri al traficanţilor de persoane, ceea ce este inacceptabil", a consemnat MTI.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Atitudine absolut corecta,

    daca SUA vrea razboi sa finanteze ei, 

    nu sa fie luata banii de la saracii europei

    1. Daca ungurii sunt cocosati de facturile la gaz si de problemele la granita de sud despre ce ajutor bilateral vorbesc?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb