Optimismul este o componentă importantă pentru reuşita unei acţiuni. România are instrumentele necesare pentru a elabora legislaţia secundară a Legilor educaţiei şi pentru a implementa cu succes reformele în domeniu, susţine ministrul Ligia Deca. Potrivit ministrului: "România are instrumentele necesare pentru a elabora legislaţia secundară a Legilor educaţiei «România Educată» şi pentru a implementa cu succes reformele. Aceste aspecte au fost discutate la workshopul organizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) la Bucureşti, care oferă Ministerului Educaţiei sprijin în aplicarea măsurilor din pachetul de legi promulgate recent (Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior). Mă bucură că avem sprijinul OCDE pentru a construi legislaţia menită să ofere un sistem de calitate atât elevilor, cât şi cadrelor didactice". Ligia Deca a afirmat că în următoarele luni va veni cu o serie de propuneri legislative în acest sens, iar fiecare contribuţie va fi luată în considerare când se va elabora legislaţia secundară şi pachetul de măsuri necesar implementării Legilor educaţiei: "În următoarele luni, vom veni cu o serie de propuneri legislative care să ne conducă spre acest obiectiv de maximă importanţă. Fiecare contribuţie va fi luată în considerare în momentul în care vom elabora legislaţia secundară şi pachetul de măsuri necesar implementării Legilor educaţiei". Mai puţin optimişti sunt profesorii şi elevii, dar autorităţile au datoria să-i convingă şi pe aceştia de faptul că de data aceasta reuşita implementării reformelor este ... inevitabilă.
Ministrul Educaţiei, convins că reformele vor fi implementate cu succes
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 12 iulie 2023
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2023, 08:45)
CARE REFORME VIZAND O EVOLUTIE REALA?