Ministrul Energiei: "Electrica a depus o ofertă pentru preluarea CEZ Bulgaria"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 10 mai 2017

Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica a depus o ofertă pentru preluarea companiei pe care CEZ o deţine în Bulgaria, a declarat, ieri, ministrul Energiei, Toma Petcu, într-un interviu acordat publicaţiei DC News.

"Electrica a depus o ofertă pentru preluarea acţiunilor pe care CEZ le are în Bulgaria. Este vorba despre compania care furnizează energie pentru Sofia şi împrejurimile Sofiei, deci avem 3 milioane de clienţi, un portofoliu destul de mare acolo. Electrica a depus o ofertă în acest sens şi ne-am dori foarte mult să reuşim să achiziţionăm acest pachet de acţiuni şi să devenim jucători regionali. Este foarte important ca aceste companii care au potenţial să devină jucători regionali, iar România are această capacitate".

Contactaţi de Agerpres, oficialii Electrica nu au vrut să comenteze aceste informaţii.

Ministerul Energiei deţine 48,7% din acţiunile Electrica, restul fiind tranzacţionate pe bursă.

La începutul lunii februarie, agenţia bulgară de ştiri Novinite a relatat că grupul ceh de utilităţi CEZ AS ia în considerare retragerea de pe piaţa din Bulgaria şi o serie de firme din România, Franţa şi Turcia sunt interesate de această preluare.

În Bulgaria, CEZ este cea mai mare companie de distribuţie a electricităţii, având peste trei milioane de clienţi, venituri de 1,4 miliarde de leva şi câteva centrale hidroelectrice.

Schimbarea reglementărilor în sectorul energetic şi profitul scăzut sunt motivele cele mai probabile pentru intenţia CEZ, susţine publicaţia bulgară, şi mai puţin "interesul arătat de investitori", aşa cum a sugerat CEZ.

După ce a intrat pe piaţa din Bulgaria în 2004, CEZ a avut o relaţie dificilă cu Comisia de Reglementare în domeniul Energiei de la Sofia (KEVR) şi cu firma naţională bulgară de electricitate (NEK), mai scrie presa bulgară.

Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea fostei filiale de distribuţie şi furnizare Electrica Oltenia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb