Itsunori Onodera, ministrul japonez al Apărării, a declarat, ieri, că incursiunile maritime chineze în apele teritoriale japoneze din jurul arhipelagului Senkaku ameninţă pacea, potrivit AFP.
Domnia sa a declarat: "Cred că incurziunile Chinei în teritoriile, din jurul insulelor Senkaku constituie o zonă gri între perioada de pace şi situaţia de urgenţă, la o zi după o nouă incursiune a navelor Pazei de Coastă chineze în această zonă foarte sensibilă aflată în centrul unui diferend japonezo-chinez, informează agenţia franceză de presă.
Ministrul japonez al Apărării a mai precizat că această "zonă gri" va fi discutată în cadrul Consiliului naţional de securitate care se va reuni la Tokyo, relatează sursa citată.
În ultimele zile, tonul declaraţiilor a fost tensionat între cele două state care îşi dispută Insulele Senkaku, numele japonez al unui mic arhipelag din marea Chinei orientale, revendicat de Beijing sub numele de Diaoyu.
Sâmbătă, cu ocazia unui defilări a Forţelor de Autoapărare (SDF), premierul de dreapta, Shinzo Abe, a avertizat că Tokyo "nu va tolera nicio schimbare prin forţă a status quo-ului" în ceea ce priveşte arhipelagul, potrivit AFP.
Aflate sub administraţie japoneză, Insulele Senkaku sunt situate la 200 de kilometri nord-est de coastele Taiwanului care, la rândul său, le revendică şi la 400 de kilometri vest de Insula Okinawa (sudul Japoniei). Pe lângă poziţia lor strategică, fondul marim ar putea adăposti hidrocarburi.
După naţionalizarea, din luna septembrie a anului trecut, de către Tokyo a insulelor, Beijingul trimite în mod regulat nave să patruleze în zonă, în timp ce Japonia este în curs de înfiinţare a unei forţe speciale care să apere arhipelagul "său". Sporirea numărului de nave înarmate din această regiune creşte teama experţilor, şi mai ales a Statelor Unite, cu privire la un incident serios între cele două puteri asiatice, conform agenţiei de presă.
Tokyo denunţă în mod regulat "comportamentul periculos" al Chinei şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de creşterea puterii maritime a vecinului său.
În acest context tensionat, Japonia urmează să înceapă, în trei zile, manevre importante aeriano-navale pentru a consolida şi probabil pentru a arăta vecinului chinez capacitatea de a-şi apăra insulele, mai precizează sursa citată.