Ministrul Lazăr Comănescu va efectua un turneu diplomatic în Asia

Laura Boico
Politică / 10 octombrie 2016

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, va efectua în perioada 11-14 octombrie un turneu diplomatic în Asia, care va include o vizită oficială în Republica Indonezia şi participarea, ca şef al delegaţiei României, la cea 21-a reuniune ministerială Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor Sud-Est Asiatice (UE-ASEAN), desfăşurată la Bangkok, a informat MAE, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Vizită oficială în Indonezia (11-12 octombrie) urmăreşte aprofundarea dialogului politico-diplomatic bilateral şi consolidarea cooperării economice. Programul vizitei va include întrevederi separate cu ministrul indonezian al Afacerilor Externe, ministrul Comerţului şi, respectiv, ministrul Transporturilor. De asemenea, Comănescu va lua parte la ceremonia de semnare a unui memorandum de înţelegere între camerele de comerţ naţionale ale celor două state.

Cea de-a 21-a reuniune ministerială UE - ASEAN (13-14 octombrie) va include tematici de interes pentru cele două structuri, în contextul intrării în vigoare a comunităţii economice ASEAN (31 decembrie 2015) şi al aniversării, în 2017, a 40 de ani de dialog UE - ASEAN.

Conform MAE, vor fi abordate aspecte regionale şi internaţionale de actualitate, precum evoluţiile din vecinătatea Europei, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, fenomenul migraţiei şi combaterea terorismului internaţional.

În marja reuniunii, şeful diplomaţiei române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din ţările ASEAN.

ASEAN a fost constituită la Bangkok, la 8 august 1967, de către Filipine, Indonezia, Thailanda, Malaysia, Singapore, cărora li s-au alăturat Brunei - în 1984, Vietnam - în 1995, Laos, Myanmar - în 1997 şi Cambodgia - în 1999. Obiectivele principale ale organizaţiei sunt accelerarea creşterii economice, a progresului social şi a dezvoltării culturale în regiune, precum şi promovarea păcii şi stabilităţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb