Ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop a încheiat astăzi un acord cadru de parteneriat naţional cu Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-Media Sind în cadrul proiectului "România suntem noi!", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Obiectivul Acordului cadru de parteneriat naţional este cooperarea şi colaborarea pentru consolidarea politicilor şi practicilor în ceea ce priveşte piaţa muncii din perspectiva dialogului social, precum şi consolidarea actorilor pieţei muncii din România de a se implica activ în promovarea ocupării şi incluziunii sociale a tinerilor, a persoanelor vârstnice şi altor categorii de grupuri vulnerabile, prin implementarea politicilor ce vizează ocuparea.
Partenerii vor stabili împreună tematicile de interes comun şi un Plan de acţiune pentru activităţile ce vor fi defăşurate în parteneriat.
Activităţile care vor fi implementate vor avea ca temă generală: Stimularea şi susţinerea inovării prin schimbul de experienţe şi bune practici şi de cercetare într-o nouă abordare în domeniul dialogului social.
De asemenea, ministrul Liviu Pop a mai încheiat acorduri cadru de parteneriat naţional cu Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului "PRO ASIST", Confederaţia Naţională Sindicală "CARTEL ALFA", Federaţia Naţională a Sindicatelor Muncii şi Protecţiei Sociale, Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România "AL. I. CUZA" şi cu Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie.