Ministrul ucrainean al Justiţiei ameninţă cu instaurarea stării de urgenţă

G.S.
Internaţional / 27 ianuarie 2014

Ministrul ucrainean al Justiţiei Olena Lucaci i-a ameninţat, astăzi, pe manifestanţii care au ocupat sediul ministerului pe care îl conduce, aflat în centrul Kievului, că va cere instaurarea stării de urgenţă.

Lucaci, care participă la negocierile dintre opoziţie şi preşedintele Viktor Ianukovici, a declarat pentru televiziunea ucraineană că va cere ca negocierile să fie întrerupte în cazul în care clădirea nu este eliberată, transmite AFP.

"Voi fi obligată să-i cer preşedintelui ucrainean să oprească discuţiile, dacă clădirea nu este eliberată imediat şi dacă negociatorilor nu li se dă o şansă să găsească o soluţie paşnică la conflict", a afirmat Lucaci.

Zeci de manifestanţi radicali au invadat duminică seara sediul ministerului, fără să li se opună rezistenţă. Ei au construit imediat după aceea o baridacă în jurul clădirii, din saci de zăpadă şi gunoaie.

Lucaci a declarat că aceştia au provocat o inundaţie în interior, în contextul unor temperaturi glaciale, sediul transformându-se într-un "adevărat patinoar".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb