Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, a avut la Bruxelles o întrevedere cu Johannes Hann, Comisarul European pentru Politica Regională, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
În cadrul întâlnirii, ministrul Vreme a prezentat Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de bandă largă în zonele albe (defavorizate), la nivel de reţele de distribuţie şi punerea la dispoziţie de capacităţi tehnice pentru conectarea administraţiei publice locale şi dezvoltarea de reţele locale de către operatorii privaţi. Prin proiect vor fi acoperite minimum 90% din cele 3.648 zone albe.
Comisarul european a precizat că, atâta timp cât proiectul este în conformitate cu prevederile Uniunii Europene, nu va exista nicio dificultate în avizarea modelului de către Comisia Europeană.