Ministrului Afacerilor Externe a participat la deschiderea celei de-a III-a ediţii a Şcolii Române pentru Dezvoltare

C.P.
Politică / 24 iunie 2010

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi şi Comisarul European pentru Dezvoltare, Andris Piebalgs, au participat astăzi, la deschiderea oficială a celei de-a III-a ediţii a Şcolii Române pentru Dezvoltare Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În deschiderea Şcolii ministrul român de externe a declarat: " Am fost multă vreme un stat beneficiar al acestui tip de asistenţă şi începem să înţelegem că este în interesul nostru naţional să donăm asistenţă vecinilor care, prin acest instrument, sau şi prin acest instrument, se pot apropia de standardele europene. Sigur că în condiţiile crizei economico - financiare globale, care loveşte direct şi Uniunea Europeană, asistenţa pentru dezvoltare riscă să îşi piardă din eficacitate şi din susţinerea publică. Este cu atât mai important ce facem astăzi, în cadrul acestei Şcoli Române de Dezvoltare, pentru a transmite mesajul clar că asistenţa pentru dezvoltare are un retur pozitiv în propria dezvoltare a României şi în stabilitatea geo-politică a regiunilor cu care ne învecinăm."

La rândul său, Comisarul European pentru Dezvoltare a accentuat necesitatea menţinerii angajamentelor statelor UE pentru asistenţa pentru dezvoltare, în scopul combaterii sărăciei, mai ales în această perioadă: "Sigur că toată lumea este de acord cu aceste scopuri nobile; totuşi, în momente de criză, ne întrebăm care sunt beneficiile pe care ni le aduce această contribuţie? Condiţiile decente de viaţă în întreaga lume înseamnă însă mai puţine conflicte; creşterea economică a Africii ar însemna şi ea o creştere economică pentru Uniunea Europeană. De aceea este evident că această creştere economică este o ţintă relevantă pentru fiecare cetăţean al Uniunii Europene. România este unul dintre statele membre mari şi sprijinul ei pentru politica europeană de dezvoltare, în atingerea acestor scopuri, este crucial. "

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb