Mircea Geoană: "Viitorul României a intrat în criză de timp"

S.B.
Politică / 23 iunie 2023

Mircea Geoană: "Viitorul României a intrat în criză de timp"

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că România a intrat în criză de timp pentru că, deşi are "şansa unui deceniu unic, de mari transformări", ţara se zbate încă la periferia Europei, a ajuns la un "punct critic", iar dacă elitele politice nu înţeleg acest lucru, "toţi românii, vor da de pământ cu actualul sistem politic, informează news.ro.

"S-au scurs peste 30 de ani de când am ieşit din întuneric şi aproape 20 de ani de când am intrat în lumină, pe uşa lumii libere, euro-atlantice. În toată această perioadă s-au întâmplat şi lucruri bune, însă transformarea României într-o ţară prosperă, respectată şi încrezătoare nu s-a produs. Drept urmare, România trăieşte uriaşa traumă a abandonului: prea mulţi copii, prea multe dintre tinerele şi tinerii noştri fie au plecat deja, fie nu îşi văd viitorul în ţară. Ne zbatem încă la periferia Europei. Înţelegerile negociate în momentul aderării la Uniunea Europeană nu au fost respectate aşa cum au fost ele fixate atunci. Schengen este o imensă nedreptate, dar mai sunt şi altele. O spun răspicat, pentru că ştiu exact care au fost termenii înţelegerii. Dar nici clasa politică nu s-a ridicat la înălţimea acestei perioade unice în istoria noastră. Devine evident că actualul sistem politic şi-a atins limitele," a afirmat Mircea Geoană, în cadrul conferinţei intitulate "Viziune, inovare, transformare", organizată la Muzeul Ţării Crişurilor.

Acesta a susţinut întoarcerea la "ideea naţională" pentru ca România să-şi regăsească "energia şi entuziasmul".

"Puterea noastră interioară este dată de măsura în care vom avea capacitatea acum să reîmbrăţişăm ideea naţională şi să vedem cu luciditate ce ne împiedică să ne atingem întreg potenţialul. De aici, din vestul ţării, s-a născut ideea naţională şi s-a deschis, pentru România, uşa lumii libere, euro-atlantice. Transformarea României într-o ţară prosperă, respectată şi încrezătoare, însă acest drum este departe de a fi încheiat," a spus Mircea Geoană.

În condiţiile în care lumea se reaşează pe fundaţii noi, într-o "recesiune geopolitică", numită astfel de Ian Bremmer, războaiele, a punctat Geoană, sunt, întotdeauna, purtătoare de dezastru şi tragedie, dar şi declanşatoare de noi dinamici, accelerând schimbarea, spre un nou moment de reaşezare la nivel global.

"În momente de cumpănă şi pentru a ne regăsi energia şi entuziasmul, trebuie să ne întoarcem la începuturile ideii naţionale şi să vedem cum am putea scrie, împreună, un nou capitol al devenirii noastre naţionale, o viziune pentru şi dincolo de deceniul trei al secolului 21," a punctat Geoană.

Potrivit acestuia, viitorul României a intrat în criză de timp, pentru că "de zeci de ani pluteşte în ceaţă, se împleticeşte în vorbele unor politicieni şi atât", de aceea "trebuie reproiectat pe baze reale, pe nevoi concrete, pe termen redus".

Mircea Geoană a descris proiectul naţional al României ca având două mari componente: păstrarea unităţii întregii naţiuni române, atât acasă, dar şi cea răspândită în toată lumea, şi recuperarea definitivă a decalajelor de dezvoltare faţă de occidentul avansat, prin realizarea unui adevărat salt istoric, bazat pe inovare.

"Cred că principala neîmplinire a României moderne a fost incapacitatea, de-a lungul perioadelor istorice, de a depăşi uriaşele decalaje de dezvoltare între regiunile, provinciile şi cetăţenii ţării. Astăzi, în România, primele 12 mari oraşe contribuie cu 80% din PIB-ul naţional, iar 20%, restul ţării. Aş spune că principala problemă a României moderne, dincolo de şocurile istoriei, este că nu am avut capacitatea să ridicăm toată ţara. Ar trebui să regândim paradigma clasică şi să mergem puţin mai departe", a susţinut Geoană.

El a vorbit şi despre "paradoxul românesc", pe care l-a descris ca fiind acea "tensiune permanentă între uriaşul talent şi potenţialul naţiunii noastre şi uriaşa frustrare de a nu fi capabili să ni le punem în valoare", arătând însă că la mijloc este voinţa poporului de a progresa permanent şi capacitatea liderilor de a mobiliza energiile latente.

În opinia sa, cele cinci precondiţii ale succesului se referă la existenţa unei viziuni de organizare a societăţii, calitatea leadership-ului politic, capacitatea de a inova permanent, "din mers", o puternică cultură naţională, identitară şi comunitară, bazată pe patriotism, solidaritate şi rezilienţă societală şi un nivel de educaţie şi sănătate fizică şi morală a naţiunii.

"Pentru mine, repornirea începe cu educaţia de la cea mai mică vârstă. Avem nevoie de investiţii masive în educaţie, de profesori mai buni, pentru că cea mai importantă resursă a României sunt oamenii săi talentaţi şi bine pregătiţi. Cu securitatea naţională garantată de cea mai puternică alianţă a istoriei şi membri ai clubului european, jumătate dintre tinerii României aleg să emigreze," a subliniat Mircea Geoană.

Mai e nevoie, a continuat el, de "o gândire independentă cu adevărat de jocurile mici partizane la vârful statului", respectată şi conectată la marile transformări ale lumii, dar ancorată în problemele reale ale ţării, de promovarea meritocraţiei la fiecare nivel, de noi criterii după care sunt aleşi reprezentanţii.

"Să avem curajul să regândim din temelii statul român şi responsabilitatea în funcţia publică", a îndemnat Geoană.

Acesta consideră că ţara a ajuns la un punct critic, iar 2024 va fi anul în care ceasurile politice ale României, ale Europei şi ale Americii se vor resincroniza.

"Am ajuns la un punct critic pe care, dacă elitele politice nu îl înţeleg, românii, toţi românii, vor da de pământ cu actualul sistem politic. Iar în disperare de cauză, vedem că prea mulţi români dezamăgiţi şi fără speranţă caută deja soluţii acolo unde nu există decât populism şi ură. Avem şansa unui deceniu unic, de mari transformări pentru destinul nostru, în care România poate cu adevărat să devină o ţară puternică, respectată şi prosperă. Depinde doar ne noi," a încheiat Mircea Geoană.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Și probabil se autopropune sa salveze România, cum a făcut și Johannis,

    iar "România Educata" abia asteapta să-l voteze Presedinte 

    1. Cum ar fi privita Romania cu un presedinte "prostanac"?

      Discursul lui Geoană e cunoscut - lumea merge înainte, Romania stă pe loc deci trebuie pus un globalist progresist la putere.

    Manifest electoral populist

    Ai proști pregătiți ptr voturi?

    D Geoana ,ati fost la varful partidului cel mai mare si cu mojoritate in parlament ,exact in perioada in care considerati ca s a pierdut startul pt dezvoltarea Romaniei . Pai s a pierdut startul exact pt ca s au dat in totalitate si pe nimic cele mai valoroase active ale tarii (Aro ,Petrom ,Petromidia ,Sidex,,BCR ,Banca Agrocola )etc . Celelalte active importante si cu rol in economie ,inclusiv pt forta de munca au fost lasate sa se dezintegreze ,ca sa poata fi cumparate pe nimic ,foarte grav ,de straini veniti in tara noastra cu cateva sute de dolari si care s au imbogatit prin coruperea oficialilor si mediului de afaceri romanesc !. Acum veniti cu discursuri motivationale de tip american pt ca de asta ati fost cumparat cu postul de la NATO : sa atrageti Romania intr un conflict devastator ,deja pe partea perdanta ,sa finanteze cumparaturi de armament ,cu transferuri de resurse energetice si alimentare etc si ...va pregatiti sa ne atrageti si in conflictul militar ! Nici sa nu va depuneti candidatura pt presedintie ,cu atata ipocrizie si rea credinta ,chair vreti sa vindeti tara si sa mergeti linistit si in siguranta la proprietatea din America ,cu pensie Nato.

    1. Il va lasa sa mai incerce odata " Mihaela dragostea lui" ?

    Pai nu din cauza voastră? Acum veniți ca sa ce?

    Si dupa ce vedem ororile de ne oprit din tara vecina si stim ca Geoana e nr 2 in Nato, sa l alegem presedintele Romaniei cum scrie scenariul? Pai asta e calea sigura sa ne implice in razboi, caci ar avea decizia in pix! Ce discutii emfatice despre viitor, odata presedinte va conduce politica externa spre razboi cu rusia, cu care noi eram la pace! Care viitor : cu drone, cu bombe si mine? Odata in razboi nu ne mai scoate nimeni 20 de ani! Vreti viitor cum face Israelul pt palestinieni? Votati Geoana atunci.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb