MISIUNE COMERCIALĂ BRITANICĂ Peste 50 de companii britanice analizează oprtunităţile de investiţii în România

Alexandru Costea
Companii / 9 martie 2015

Peste 50 de companii britanice vizitează, azi şi mâine, Capitala, ca parte a unei misiuni comerciale britanice, iniţiativa fiind condusă de Brian Wilson, ambasadorul comercial al UKTI (Agenţia guvernamentală britanică pentru Comerţ şi Investiţii), arată un comunicat remis azi redacţiei.

Vizita face parte dintr-un efort mai amplu care vizează dublarea tranzacţiilor comerciale ale Marii Britanii cu Europa Centrală şi de Est (ECE) la 30 de miliarde de lire sterline, până în 2020. Reprezentanţii companiilor britanice care vor vizita România sunt delegaţi ai GREAT Mega Mission 2015. Aceştia "explorează" oportunităţile locale de afaceri, din sectoare strategice cum ar fi transport public, managementul resurselor de apă, mediu, energie nucleară, petrol şi gaze naturale, potrivit sursei citate.

Ambasadorul Brian Wilson a declarat: "România, ca multe alte state din Europa Centrală şi de Est, are la dispoziţie o resursă extraordinară de dezvoltare, respectiv accesarea şi utilizarea cu succes a fondurilor europene. Este atât în interesul Marii Britanii, cât şi al ţărilor din ECE, ca industria britanică să joace un rol cheie în acest proces de modernizare. Fie că este vorba despre domeniul transportului, al managementului apei, cel nuclear sau de petrol şi gaze, companiile britanice vor fi aici în cadrul GREAT Mega Mission 2015 pentru a identifica parteneri locali de afaceri, alături de care să îşi pună în aplicare proiectele şi să îşi demonstreze experienţa şi expertiza".

Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, este citat în comunicat: "GREAT Mega Mission 2015 are scopul de a promova oportunităţile de afaceri din România şi de a le prezenta oamenilor de afaceri din Marea Britanie, având în vedere resursele şi, implicit, numeroase oportunităţi de dezvoltare ale României. Poziţionarea geografică a ţării este strategică în regiune, situaţie de care România poate beneficia. De asemenea, potenţialul capitalului uman este extrem de ridicat, în domenii foarte căutate în prezent - inginerie, IT, energie. În acelaşi timp, companiile care participă la evenimentul Mega Mission 2015 sunt implicate în aceste domenii de afaceri vitale pentru economia unei ţări, ceea ce înseamnă că putem avea toată încrederea în rezultatele concrete ale acestui eveniment deosebit şi în efectele sale benefice asupra mediilor de afaceri din România şi Marea Britanie".

Great Mega Mission este un eveniment organizat de UKTI (Agenţia guvernamentală britanică pentru Comerţ şi Investiţii) pentru a sprijini firme britanice să-şi consolideze afacerile pe pieţele internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb