MITING AL DEBITORILOR CU CREDITE ÎN VALUTĂ: Protestatarii au cerut demisia lui Isărescu şi pensionarea lui Vasilescu

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 februarie 2015

Protestatarii au cerut demisia lui Isărescu şi pensionarea lui Vasilescu

ARB: "O eventuală conversie a creditelor în valută presupune costuri suplimentare către terţi"

Câteva sute de oameni cu credite în valută s-au adunat, ieri, în faţa Palatului Parlamentului, pentru un miting de protest în care au cerut demisia guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi a premierului Victor Ponta pentru indiferenţa cu care aceştia tratează problema debitorilor cu credite în franci elveţieni (CHF).

Evenimentul a fost lansat pe reţeaua de socializare Facebook şi mai mult de o mie de persoane îşi anunţaseră prezenţa la protestul de ieri din Piaţa Constituţiei. Însă, deşi numărul lor a fost de aproximativ 300-400 de persoane, protestatarii veniţi din oraşe precum Bucureşti, Constanţa, Brăila sau Buzău au fost foarte bine organizaţi şi susţin că nu vor ceda până când nu vor obţine o lege pentru conversia creditelor din valută în lei.

"Isărescu dictator, avocatul băncilor!", "Jos Isărescu!" sau "Mugur Isărescu, mai rău ca Ceauşescu" au fost doar câteva dintre scandările manifestanţilor.

Aceştia au cerut, de asemenea, demisia purtătorului de cuvânt al BNR Dan Suciu şi pensionarea consilierului guvernatorului Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu.

"Totul ni se trage de la un senil (n.r. Mugur Isărescu), care a uitat că şi-a luat credit", a spus unul dintre protestatari: "Ei (n.r. parlamentarii) spun că nu pot să dea o lege pentru conversia creditelor din valută în lei. Ba se poate, pentru că de aceea i-am pus acolo! Nu mai trebuie să plângă pe umerii băncilor, ci să ia măsuri!".

Un protestatar venit din Buzău ne-a declarat că a dat în judecată Volksbank şi că are 99% şanse de câştig: "Am luat un credit de la ei în 2008 şi am cerut reeşalonarea datoriei pentru că nu mai puteam să plătesc rata. I-am dat în judecată pentru că mi-au scos comisionul de risc şi l-au inclus în dobândă. O să mă fac şi eu că am uitat de credit, aşa cum a făcut Isărescu şi nu o să-l mai plătesc!".

Protestatarii susţin că miercuri vor merge la agenţiile bancare din ţară şi vor efectua tranzacţii în valoare de 1 leu fiecare: "Vom boicota băncile. Le vom plăti câte un leu pe tranzacţie şi le vom bloca activitatea. Suntem uniţi şi nu cedăm. Nu mai trebuie să credem minciunile băncilor, aceşti cămătari legali".

În cazul în care băncile vor refuza plata tranzacţiilor de 1 leu, organizatorii protestului recomandă clienţilor să sune imediat la Protecţia Consumatorului şi să facă plângeri împotriva băncilor".

Contactaţi de ziarul Bursa, oficialii BNR nu au dorit să comenteze, "în niciun fel", afirmaţiile protestatarilor şi cererile lor pentru "demisia lui Isărescu" şi "pensionarea lui Vasilescu".

Organizatorii protestului de ieri, "Grupul clienţilor cu credite în CHF" înfiinţat pe Facebook, au lansat şi o petiţie online intitulată "Denominarea în Lei a creditelor în valută străină (CHF, EUR, USD)", care a adunat circa 30.000 de semnături până în acest moment.

Solicitarea trimisă Guvernului şi Parlamentului are în vedere dispunerea în regim de maximă urgenţă a unei iniţiative legislative care să soluţioneze situaţia gravă în care se găseşte o bună parte a clienţilor băncilor care au contractat credite în orice valută străină (CHF, EURO, USD).

Iniţiativa protestatarilor propune o serie de măsuri printre care posibilitatea consumatorilor cu credite în valută străină (CHF, EURO, USD) de a opta pentru conversia creditelor din valută în lei, la cursul de la data semnării contractului plus o diferenţă de maximum 20%, indiferent de tipul de credit acordat (cu sau fără garanţie), interzicerea solicitării şi aplicării oricăror altor comisioane, costuri şi garanţii suplimentare în procesul de conversie a creditelor, sau interzicerea perceperii unei dobânzi anuale efective (DAE) mai mare în noua monedă de creditare.

Protestatarii prezenţi ieri în faţa Palatului Parlamentului susţin că vor continua protestele în toată ţara, în perioada următoare, până când autorităţile vor găsi "o soluţie comună" la problema debitorilor cu credite în valută.

Băncile spun că se impun soluţii diferenţiate pentru fiecare caz

O eventuală conversie în lei a creditelor în franci elveţieni va genera clientului costuri suplimentare pentru evaluarea imobilului, taxe notariale şi taxa pentru înregistrarea garanţiei imobiliare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, atenţionează Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

ARB i-a transmis vineri deputatului Andreea Paul răspunsurile la un set de întrebări adresate organizaţiei în cadrul şedinţelor Comisiei Buget-Finanţe-Bănci pe tema creditelor în franci elveţieni.

"Considerăm inoportună adoptarea unui singur curs pentru toţi clienţii şi toate băncile, impunându-se soluţii diferenţiate pentru fiecare caz şi pentru fiecare bancă în parte. În ceea ce priveşte acceptarea de către bănci a unui curs apropiat de cel aferent lunii decembrie 2014, dorim să menţionăm că băncile au luat deja măsuri individuale pentru perioade determinate, care au condus la absorbirea într-o mare măsură a creşterii ratelor clienţilor după decizia Băncii Centrale a Elveţiei de a nu mai susţine un curs fix de 1,2 CHF/EUR", se arată în scrisoarea ARB.

Reprezentanţii asociaţiei consideră că aplicarea unor soluţii administrative, la nivelul tuturor clienţilor, ar impune infuzii de capital pentru asigurarea nivelului minim de solvabilitate la nivelul unora dintre bănci şi ar afecta rata solvabilităţii per ansamblul sectorului bancar.

Totodată, ARB atrage atenţia debitorilor care solicită conversia creditului în altă monedă că operaţiunea presupune costuri suplimentare datorate către terţi, şi nu către bancă.

Printre măsurile "concrete, reale şi aplicate în prezent" de către bănci, ARB menţionează menţinerea pentru o perioadă a cursului de schimb la un nivel anterior perioadei de apreciere (de exemplu, 31 decembrie 2014, ca în cazul Volksbank), acordarea unui curs de schimb preferenţial la plata ratelor, reducerea dobânzii prin actualizarea anticipată a indicelui LIBOR, scăderea dobânzii prin diminuarea marjelor (cu 1,5 puncte în cazul OTP şi Millennium) sau reduceri/ eliminări de comisioane.

"La acestea se adaugă mecanismele clasice de rescadenţare/restructurare. Astfel, există o multitudine de măsuri individuale specifice, care au efect similar cu cel de îngheţare a cursului valutar şi care creează în aceeaşi măsură beneficii debitorilor", notează ARB.

Reprezentanţii asociaţiei spun că băncile suportă deja, prin măsurile individuale, o parte din costurile generate de aprecierea francului elveţian, efort care va fi suplimentat şi prin aplicarea noilor prevederi ale Ordonanţei 46/2014, denumită anul trecut "Electorata", redenumită în prezent "Scade rata".

"Orice alt cost suplimentar, rezultat al unor măsuri administrative, s-ar adăuga pierderilor acumulate de sistemul bancar în ultimii 5 ani, cu efecte negative asupra acestuia şi costurilor deja asumate voluntar de către bănci", susţine ARB.

CPBR către ANPC: Băncile nu se îmbogăţesc pe spinarea clienţilor cu credit când se apreciază monedele

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) transmite Protecţiei Consumatorilor că băncile nu se îmbogăţesc "pe spinarea clienţilor" când se apreciază monedele străine în care au acordat credite, întrucât băncile suportă la rândul lor aceste costuri pe partea de depozite şi linii de finanţare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a solicitat joi băncilor care au în portofolii credite în franci elveţieni, printr-un comunicat, să transmită concret ce soluţii au pentru clienţii care nu-şi mai pot plăti ratele lunare, în condiţiile în care aceştia au fost bun-platnici până la aprecierea bruscă a monedei elveţiene.

Reprezentanţii CPBR punctează că este greşită interpretarea potrivit căreia instituţiile de credit ar avea de câştigat în urma aprecierii francului elveţian în raport cu leul, de la clienţii cu credite în această monedă.

Organizaţia subliniază că, pentru a acorda credite în valută, băncile sunt obligate prin reglementări BNR şi norme interne de risc să asigure finanţare în aceeaşi valută (sub formă de depozite sau linii de finanţare din piaţa interbancară). Astfel, activele şi pasivele lor în acea valută urmând direcţia pieţei, impactul cursului de schimb este nul.

"Mai mult, orice plată efectuată de bănci pentru finanţările pe care şi le asigură are loc la preţul pieţei şi de aceea încasarea ratelor creditelor acordate în trecut la un alt curs decât cel al pieţei ar conduce la pierderi semnificative pentru bănci", mai precizează patronatele bancare.

Totodată, în scrisoare se menţionează că băncile membre ale CPBR care au acordat credite în franci elveţieni (Raiffeisen Bank şi Volksbank) sunt conştiente de situaţia dificilă a clienţilor în urma aprecierii francului elveţian şi că au început deja "să propună soluţii individuale, bilaterale, în funcţie de situaţiile clienţilor şi a băncilor deopotrivă, în condiţiile date şi în spiritul legilor şi al normelor şi directivelor naţionale şi europene".

Pe de altă parte, ANPC cere o soluţie legislativă pentru problemele debitorilor cu credite în franci elveţieni, prin care să se impună împărţirea riscurilor între clienţi şi bănci, dar şi soluţii concrete pe termen lung din partea băncilor.

"Pentru a stabili un echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, apreciem că este necesară o soluţie legislativă prin care să se impună împărţirea riscurilor şi aplicarea principiului echităţii. Însă, până la implementarea soluţiilor legislative avem nevoie de măsuri imediate pentru a evita apariţia unor fenomene sociale grave", se arată în comunicatul transmis joi de ANPC.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. 1. poate vor o cale de mijloc

    sa ramina principalul in FRANC, si dobinda sa fie recalculata in lei la un curs din data Z 

    2. sa sparga creditul in doua 

    -unul sa ramina in conditiile de acuma 

    -si la 2 lea tot in CHF sa aiba o perioada d egratie de 12-18 luni

    Ca nu se stie niciodata cind ajunge iar la peste 1.20 ..... 

    Cei care au luat imprumuturi in franci au speculat pe avantajele pe care acea valuta le-a oferit in trecut, iar acum vor ca altii sa le plateasca pagubele fiindca speculatia se dovedeste a fi fara succes (pentru moment).

    Si eu am facut o speculatie la bursa si am pierdut. Si mie ar trebui sa imi despagubeasca pierderea. Si eu as vrea sa pot vinde actiunile la pretul pe care il aveau la data la care le-am cumparat. 

    Dar e normal sa se intample asa? Daca pretul francului ar fi scazut cu 50% fata de data la care unii au luat creditul, cred ca acele persoane nu s-ar fi oferit sa despagubeasca bancile si sa le plateasca mai mult ca ele sa nu aiba pierderi. 

    Bancile sunt intr-adevar niste camatari nenorociti si sunt interesate doar de profituri. Dar cei care au luat credite nu stiau asta inca dinainte de a lua creditul? 

    E OK ca BNR sa gaseasca solutii sa ii ajute pe cei care au probleme, dar in limite rezonabile care sa nu dezechilibreze economia si sa ii dezavantajeze pe cei care nu au luat credite tocmai fiindca s-au temut ca ar putea avea probleme.

    1. creditatii in franci nu vor mila sau ajutor de stat si nici sa le acopere altii riscul, ci ca acest risc sa fie impartit cu bancile . atat. nu ti-a cerut tie nimic alexandru albu, desi solidaritatea este ceva care cu siguranta ca ti-e strain. daca tu ai pierdut la bursa, poate sa moara si capra vecinului cu tot cu vecin.

      Alexandru, tu n-ai citit mai sus? La o banca comerciala orice active trebuiesc acoperite de pasive in aceeasi valuta. Deci aprecierea sau deprecierea cursului nu creeaza castig sau pierderi. Plus ca daca voiau bancile sa parieze pe forex o puteau face mult mai usor (si in marja) pe piata.... FOREX! Nu risti sa distrugi clientul si sa-ti strici imaginea.pentru o amarata de speculatie

      in anul in care banca a luat chf de la asociatia bancherilor britanici ei au achitat suma imprumutata ei nu AIU NICI UN FRANC de pe piata locala n-are a face CU CURSUL RON-CHF NIMIC!Bancile ar trebui sa traiasca din comisioane si NU din diferente de curs. Si persupunand ca bancile vor pierde (eventual in lei dar niciodata in CHF!!) si stai pe 32 miliarde de E poti sa cheltuiesti 1 ca sa inchizi problema , mai ales cand ai aruncat milioane pe gauri negre ca CFR.OLTCHIM, TOATA INDUSTRIA METALURGICA,CHELTUIELI SOCIALE CU TIGANII care iau ajutor social din 2-3tari , RETROCEDARI ILEGALE S.A.M.D.

      Aici cu parere de rau gresiti. Nu puteti compara speculatia la bursa cu creditele luate in CHF de la banci.

      Si eu am luat in 2007 un credit in CHF pentru ca era singurul la care ma incadram, nu am speculat nu stiu ce avantaje. Pur si simplu am avut nevoie de un credit ca sa-mi satisfac o nevoie de a lua o casa, o masina, de a trai un pic mai bine nu de a ma imbogati peste noapte. Practic mi-am vandut o parte din forta de munca pe urmatorii 25-30 de ani bancii la o valoare de aproximativ 2 lei / franc. La un calcul simplu la un credit de 50000 CHF numai dobanda pe 30 de ani este de 73500 CHF la care se adauga si valoarea creditului de 50000CHF adica 123500 CHF. Transformat in lei deoarece atunci cand am luat creditul am avut nevoie de lei nu de CHF valoarea era de 100000 lei . In momentul de fata 50000 CHF valoareaza 210000 lei numai creditul fara dobanda. Daca calculam si dobanda voi plati pana la adanci batrinete daca mai apuc, daca nu vor plati si copii mei ca sa nu cumva sa dea faliment saracele de banci care si pana acum din devaloarizarea monedei nationale au tot pierdut. De ce nu acepta un profit mai mic din castigul previzionat la valoarea din 2007, chair vor sa ne traga pielea-n bat ? Statul nu trebuie sa suporte nimic din pierdere si nici sa puna povara asupra deponentilor pur si simplu bancile trebuie sa accepta un castig mai mic.  

      Daca ar fi scazuta chf usd sau euro fii sigur ca bancile ar fi marita dobanda sau orice alceva si iti crestea rata ca doar nu sunt asa de proaaste bancile ca ei oricum daca ar fi cumparat chf ei au cumparat la pretul care au dat imprumuturile si acum au de castigat si din cresterea monedei si a celei din schimbul valutar cand iti platesti rata ca de cumparat chf din alta parte nu prea se gasesc de cumparat la un curs mai bun si cel putin cand am facut eu imprumutu nici nu aveau chf mia oferit euro la acordarea sumei imprumutate, asta nuti da nimic de gandit!! Dar fiecare vede lucrurile cum vrea!! Numai bine!!!

      că doar au fost destui executați și aruncați în stradă!

      atât că ăia nu erau jurnaliști șmecheri - care s-au crezut mari dâștâpț când s-au împrumutat, iar acum au la dispoziție tembeliziunile la care lucrează să ragă artistic că ce mai suuuuuferă mnealor....

      păi să mai și plătească, doar așa merg treburile, mai și plătești când ești bou 

      mi se par cam eufemisti elvetienii astia....i-auzi dumneata, "impartirea riscului". pai e pierdere realizata, care risc?????riscul e ceva ce nu s-a intamplat inca ...

      cand o sa intelegeti toti ca marea majoritate a clientilor cu credite in CHF, au contractat aceste credite din cauza unor tertipuri si jocuri finantiste ale bancherilor?

      Ex. am cerut 100.000 de lei pt a achizitiona un apartament cu 2 camere ( dupa divort); Banca a spus ca raportat la venitul meu, prezentat in adev. de venit, nu ma incadrez decat la un credit in CHF. Am fost nevoit sa contracatez acest credit deoarece trebuia sa-mi cumpar un apartament pentru a locui, nu pt a-l inchiria. Sunt destui in situatia mea, care au luat teapa pt. ca piata imobiliara era f ridicata ca pret iar banca a profitat de acest fapt si ne-au obligat, indirect, sa achizitionam aceste credite. Nu din lacomie, domnilor, ci de nevoie avem aceste probleme! 

    Am un credit in CHF din 2007, facut la Bankpost. Am platit in fiecareluna, crect, indiferent de cursul leu -chf. in 2011 am pierdut scadentarul ratelor si am cerut bancii unul - o copie. Stiti ce am primit? O ANEXA LA CONTRACT PRIN CARE CREDITUL MEU FUSESE CONCESIONAT(VANDUT) INCA DIN 2008 CATRE EFG EUROPE CU SEDIUL IN OLANADA. A trebuit sa semnez anexa ca am luat la cunostinta, daca nu sunt de acord, mi se ofera posibilitatea sa returnez creditul ramas, la zi. Unde este corecritudinea?Nu am fost clint rau platnic. Nu am avut nici o intarziere. Creditul meu a fost tratat din start, inca din 2008, ca unul neperformant? Dupa un an de zile Bancpost-ul externalizeaza creditul. Oare de ce ? Toate aceste crdite au fost facute stiind ca ele au un grad de risc. Care trbuia sa fie plasat doar asupra clientului. Nu stiu de ce, banuiesc ca BNRimpreuna cu guvernatorul de serviciu au mai tras inca o teapa - printre atatea altele. Mai mult, BNR nu are cunostinta despre numarul real al creditelor in CHF si , chipurile, nu cunoaste nici ingineriile financiare de externalizare a creditelor.

    1. nu numai creditele rele au fost externalizate [exportate].

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb