Mmd va continua să lucreze cu BBC Prime

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 25 iulie 2004

În urma lansării oficiale a canalului de divertisment BBC Prime în România, în luna mai 2004, BBC Worldwide a anunţat că va continua să susţină dezvoltarea acestui canal în România, lucrînd în colaborare cu Mmd Public Relations. Mmd va lucra în strînsă colaborare cu BBC şi cu operatorii de cablu locali, pentru a evidenţia diversitatea şi calitatea acestei oferte de programe originale - documentare, talk show-uri, muzică, drame şi comedii - prin intermediul unui program de comunicare pe termen lung, la care se adaugă suportul de marketing corespunzător.

Această iniţiativă dovedeşte importanţa pe care una dintre cele mai importante reţele de televiziune o acordă pieţei româneşti, la scurtă vreme după ce a început subtitrarea în limba română a principalelor programe şi în paralel cu extinderea reţelei de distribuţie prin intermediul acordurilor cu operatorii de cablu.

Parteneriatul dintre Mmd, cea mai importantă agenţie de comunicare corporate din Europa Centrală şi de Est, şi BBC extinde, de fapt, relaţia deja existentă pe piaţa din Ungaria, unde programele britanice de divertisment au atras deja un public fidel, înregistrînd o creştere semnificativă în cota de audienţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb