MODIFICĂRILE LEGII PIEŢEI DE CAPITAL, DIN NOU, PRIN OUG, DUPĂ ALTE TREI VARIANTE DE PROIECT DE LEGE Ponta suflă şi-n iaurt, dar Petreasca "îl frige" cu ordonanţa

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 decembrie 2014

Finanţele se joacă cu nervii investitorilor, reuşind "performanţa" să se răzgândească de cinci ori, în decurs de două luni, asupra schimbărilor pe care vor să le aducă legii pieţei de capital, dar şi a modului prin care vor să le opereze.

Vineri seară, Ministerul Finanţelor Publice, condus de Ioana Petrescu, a publicat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, ca şi cum nu tot el ar fi promovat schimbările legislative prin proiect de lege, în trei variante diferite, după ce, iniţial, premierul Victor Ponta anunţase că se gândeşte la o OUG.

Pe 7 octombrie, dis-de-dimineaţă, MFP a afişat un proiect de OUG, iar investitorii au crezut că instituţia a pus în practică gândurile lui Ponta, după care, pe şest, actul s-a transformat în proiect de lege, urmând să treacă prin Parlament, după avizul Guvernului. Vestea privind ordonanţa de urgenţă şi prevederile incluse în act au avut ecou în preţurile acţiunilor de pe bursă.

După o lună de zile, din proiectul de lege dispare prevederea care elimina pragul limită de deţinere la SIF-uri (de 5%), eveniment ce se reflectă, de asemenea, în cotaţiile bursiere ale acestor acţiuni. Pe 28 noiembrie, Finanţele ajustează, din nou, proiectul, iar vineri, 12 decembrie, îl transformă la loc, în proiect de OUG.

Aşadar, schimbările au fost urgente, apoi nu au mai fost; apoi, a fost necesară eliminarea pragului la SIF-uri, apoi, nu a mai fost, după care modificările sunt, din nou, urgente.

Chiar şi pentru Ioana Petrescu, deja este prea mult.

În tot acest haos, MFP repetă obsesiv că s-a consultat cu instituţii de prestigiu, precum Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi chiar Comisia Europeană.

Este greu de crezut că Mugur Isărescu, de exemplu, a fost de acord cu inconsecvenţa şi nehotărârea de care au dat dovadă Finanţele.

Poate că MFP ar trebui să nominalizeze persoanele care au dat aceste sfaturi şi să ne spună care au fost argumentele aduse de acestea şi, mai ales, care sunt schimbările fundamentale, care au avut loc în aceste două luni de a fost nevoie de cinci variante de proiect pentru legea pieţei de capital.

Premierul Victor Ponta pare să fie conştient că domeniul bursier este unul sensibil, unde orice schimbare determină reacţii imediate din partea investitorilor, întrucât a spus, nu mai departe de începutul acestei luni, că Guvernul mai lucrează la proiectul modificării Legii 297, pentru că "vrea să sufle şi-n iaurt".

De asemenea, într-un briefing de presă din 21 octombrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă anunţa că premierul a cerut formularea punctelor de vedere de către Comisia Europeană, Banca Naţională a României, ASF şi Bursa de Valori, asupra proiectului Finanţelor: "S-a solicitat, fiind un document foarte important cu efecte asupra pieţei destul de semnificative, s-a solicitat ca toate entităţile interesate de subiectul acesta să-şi expună punctele de vedere, ca să nu existe ulterior nemulţumiri, pentru că, într-un fel sau altul, se poate distorsiona piaţa".

Dacă Guvernul este conştient că "joaca" cu legea pieţei de capital poate avea efecte pe Bursă, atunci înseamnă că toate aceste răzgândiri sunt deliberate?

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Asociaţia Brokerilor, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) au transmis comunicate prin care au criticat prevederi din proiectul Finanţelor, iar acestora li s-a adăugat şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

Oamenii de afaceri au criticat eliminarea din proiect a ridicării pragului la SIF-uri, în timp ce brokerii nu sunt de acord cu relaxarea condiţiilor de cvorum pentru adunările generale la operatorii de piaţă, în condiţiile în care legea societăţilor comerciale conferă dreptul oricărei societăţi pe acţiuni de a stipula în actul constitutiv cerinţe de cvorum şi de majoritate mai mari decât cele prevăzute de lege.

Brokerii au mai subliniat că pragul de deţinere de 20% la burse, propus de Finanţe (faţă de 5% în prezent) nu are, în expunerea de motive, o fundamentare a modului în care s-a determinat această valoare, având în vedere tocmai interesul general pe care îl deserveşte un operator de piaţă, interes care transcende interesului principal al acţionarilor, respectiv acela de a obţine profit.

Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, a declarat recent că unele prevederi din proiectul de lege al Finanţelor încalcă drepturile acţionarilor şi nu sunt constituţionale.

Finanţele susţin că promovarea în regim de urgenţă a schimbărilor incluse în acest proiect este determinată de necesitatea trecerii pieţei de capital din ţara noastră la statutul de piaţă emergentă, clasificare ce va atrage fluxuri de capital importante în România şi care se va putea realiza numai dacă barierele legislative sunt înlăturate de urgenţă, înaintea expirării termenelor impuse de lege şi de angajamentele externe asumate.

Despre trecerea la statutul de piaţă emergentă se vorbeşte de ani de zile, astfel că este inexplicabil de ce MFP s-a trezit, în decembrie 2014, că este urgentă, după ce, în octombrie şi noiembrie, nici că i-a păsat de asta.

Finanţele au propus creşterea la 20% a pragului de deţinere a acţiunilor emise de operatorii de piaţă, de la 5%, precizând că nivelul actual crează blocaje în funcţionarea burselor şi influenţează negativ piaţa de capital locală.

De asemenea, MFP doreşte eliminarea din cadrul actelor constitutive ale operatorilor de piaţă a unor prevederi restrictive referitoare la condiţiile de întrunire a cvorumului şi de adoptare a hotărârilor adunărilor generale, respectiv diminuarea acestora la nivelurile prevăzute de legea 31/1990 a societăţilor comerciale.

Dar nu se ştie cum vor decurge lucrurile, în condiţiile în care ieri, până la închiderea ediţiei, se prefigura că Ioana Petrescu nu va mai face parte din Guvern, iar Ministerul Finanţelor ar urma să fie condus de Darius Vâlcov (PSD).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Asa este cand soarta pietei de capital din Romania este in mana unor ageamii si a unor persoane interesate de mentinerea actualelor stari de lucruri.

    Vai, tu Romanie, pe mana cui ai ajuns! 

    Este evident ca trebuie fara prag la SIF -uri, cel propus de 20% e OK, si evident conditiile de cvorum trebuie sa fie cele din legea 31, ulterior aplicabilitatii se pot face modificari restrictive de cvorum conform legii 31 , prin AGA. Ce este asa complicat si de ce se la menteaza unii ?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb