Banca Naţională a României va pune în circulaţie de luni, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată Mănăstirii Snagov, se arată într-un comunicat al BNR. Tirajul emisiunii este de 500 de exemplare. Moneda, de formă rotundă, cu un diametru de 37 mm, are o valoare nominală de 10 lei şi o greutate de 31,103 grame. Aversul prezintă un fragment din icoana de hram a bisericii Mănăstirii Snagov - Intrarea Maicii Domnului în biserică, stema României, valoarea nominală "10 LEI", anul de emisiune 2007, iar în arc de cerc, inscripţia "ROMANIA". Reversul prezintă, în prim plan, imaginea bisericii Mănăstirii Snagov, în plan secund, în dreapta, portretul domnitorului Vlad Ţepeş, la exterior, inscripţia circulară "MANASTIREA SNAGOV". Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de o broşură de prezentare a tematicii emisiunii, redactată în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate a emisiunii, pe care se găsesc semnăturile Guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripţionată sigla BNR. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din argint, din emisiunea dedicată Mănăstirii Snagov, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Monedă numismatică dedicată Mănăstirii Snagov
C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 decembrie 2007