Marile bănci europene se vor confrunta cu cheltuieli judiciare suplimentare de 50 de miliarde de dolari, conform "Morgan Stanley".
Instituţiile de credit europene, care au acumulat costuri juridice în valoare de peste 80 de miliarde de dolari din 2009, vor avea nevoie în total de 130 de miliarde de dolari pentru soluţionarea unor procese şi anchete, susţin analiştii "Morgan Stanley", care estimează că băncile americane, care până acum au făcut provizioane de 125 de miliarde de dolari, ar putea avea nevoie de încă 25 de miliarde de dolari.
Analiza băncii de investiţii arată că, în rândul creditorilor europeni, grupurile britanice "Barclays" Plc şi "Royal Bank of Scotland Group" Plc se confruntă cu cea mai mare creştere a costurilor juridice. "Barclays", a doua bancă majoră din Marea Britanie, va înregistra cheltuieli juridice suplimentare de 11,9 miliarde de dolari până în 2016, iar "Royal Bank of Scotland" - de 11,3 miliarde de dolari, consideră "Morgan Stanley".
Analiza notează că băncile ar putea ajunge, anul acesta, la înţelegeri cu autorităţile din întreaga lume pentru încheierea anchetelor privind manipularea pieţelor valutare, iar amenzile ar putea afecta capacitatea industriei bancare de a plăti dividende, în următorii ani.
La finele săptămânii trecute, ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin, declara că nu este îngrijorat în privinţa investigaţiilor autorităţilor SUA referitoare la băncile din ţara sa, după ce "BNP Paribas" SA a fost amendată cu aproape nouă miliarde de dolari pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, printre care Cuba, Sudan şi Iran.
Recent, preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că au şantajat Franţa să renunţe la un contract de vânzare a navelor de război Mistral Rusiei, oferind în schimb reducerea amenzii record de 8,97 miliarde de dolari impusă "BNP Paribas".